Un an de zile fără Mihai Făgădaru și Marius Neagu, oameni pentru care urarea funebră se poate schimba în cântare de HRISTOS A ÎNVIAT!
Se împlinește un an de la trecerea la Cele Veșnice a activistului civic Mihai Făgădaru, un Om care a luptat alături de noi pentru Libertate și s-a dedicat slujirii aproapelui în vremea dictaturii politico-medicale. Tot în acea perioadă a murit și Marius Neagu, pe care Mihai l-a îngrijit, ca și pe mama acestuia, neglijându-se pe sine însuși.
„La un an de la mutarea lor la cele veșnice, un mesaj de deasupra vremurilor: „Suntem vii! Și suntem Liberi…!”
In Memoriam Mihai Făgădaru și Marius Neagu
Veșnica lor pomenire!”, este mesajul pe care li-l dedică activistul civic Constantin-Florin Ilie (Comitete Cetățenești Locale). VIDEO: (articolul continuă dedesubt)
Nota V.P.: Pe Mihai Făgădaru îl știam cumva de la distanță din epoca Referendumului pentru Familie și am ajuns să-l cunosc personal abia în perioada protestelor pentru Libertate din 2020 și 2021. Lucrând în presă și având nevoie de consimțământul lui pentru preluarea anumitor materiale, am început prin a-l contacta telefonic (Îmi amintesc cât de mult s-a bucurat că i-am folosit pentru ilustrarea unui text mai duhovnicesc scris de el și publicat de mine anume fotografia cu Sfânta Cruce suprapusă peste chipul lui, pe care am găsit-o săpând printre amintirile sale de pe Facebook). Pe nesimțite, discuția s-a extins și asupra sferelor de interes comun, alunecând ușor și în cea a confidențelor. Era un om trecut prin multe și care, la fel cum punea osul la realizarea unor acțiuni obștești, avea nevoie uneori și să-și deschidă sufletul față de confrați. Sunt conștient de faptul că, dacă nu mă nimeream eu la telefon, cu siguranță s-ar fi nimerit altcineva, de aceea nu vreau să-mi arog vreo „legendară prietenie” față de Mihai, dar pot să spun că am ajuns să-l cunosc și să-l înțeleg. Ce m-a frapat din prima a fost viața lui nocturnă, faptul că nu putea să doarmă nopțile și că, atunci, hălăduia prin parcuri sau stătea pe scaun pe balcon, timp în care avea nevoie de conversație. Mi-a explicat că o afecțiune de care suferea îl împiedica să poată dormi în poziție orizontală și că pur și simplu evita să o facă, de teamă să nu se înăbușe în somn, și atunci fie stătea treaz o parte din noapte, fie picotea pe câte-un scaun/fotoliu, dar cu geamul deschis pentru o mai bună aerisire – indiferent de sezon. Îmi permit să fac această dezvăluire pentru că ea are o relevanță aparte în iconomia ultimelor lui zile, când, internat, a fost lungit pe un pat, deznodământul fiind moartea.
Pe lângă discuțiile telefonice avute, l-am întâlnit de mai multe ori la protestele organizate de „Starea de Libertate” la București, iar ultima oară când l-am văzut a fost la cel din 2 octombrie 2021, când s-a umplut Piața Victoriei și când am lansat „Imnul Golanilor Anti-Vacciniști”, cântat de mine la chitară și voce și al cărui refren a fost iute preluat/repetat de miile de oameni prezenți. Mihai Făgădaru a urcat pe scenă în urma mea și mi-a zis: „Ai reușit să schimbi duhul Pieței!”. Vorbele acelea nu o să le uit niciodată, eu, care am conspectat de multe ori pentru ziar discursurile lui și eram, iată, pentru prima dată felicitat de el pentru un „discurs” al meu.
Din păcate, aceasta avea să fie și ultima întâlnire. O întâlnire cu un Mihai în plină mișcare și afirmare, perfect sănătos și plin de viață. Câteva săptămâni mai târziu, vestea plecării lui dintre noi m-a lovit ca un fulger prin contrastul dintre această imagine și cea finală, răspândită de presă. Drept să spun, am aflat că are probleme de sănătate cu o zi înainte de tragicul eveniment, citind cu întârziere apelul lui de pe Telegram pentru îngrijire la domiciliu. Ar fi preferat să nu fie dus la spital. Chiar și sănătos, avea problemele acelea de respirație și de somn pe care le-am menționat anterior. I-am scris în seara ultimei lui zile un mesaj optimist, că mă rog pentru el și îi transmit să aibă nădejde în Dumnezeu, lucru care știu că nu-i lipsea, dar repetarea căruia speram să-l întărească. Nu mi-a răspuns, dar era de înțeles, de-abia putea comunica cu rudele și cu fiii lui, pe care i-a iubit atât de mult. Câteva ore mai târziu, pe la 3 noaptea, am aflat că murise.
Deși amici, nu eram atât de apropiați încât să am pretenția că știu totul. Din ce am aflat vorbesc. Da, făcuse Covid, dar nu „de la proteste” sau de la nepurtarea unei măști de 2 lei, ci din cauză că se jertfise el însuși pentru a îngriji persoane bolnave, neglijându-se pe sine („Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva sufletul său să-şi pună pentru prietenii săi”). Avea comorbiditățile de care vorbeam și care eu cred că au jucat un rol mai mare decât virusul în sine, dacă nu chiar protocolul arafatian i-a grăbit moartea, cum s-a întâmplat cu mulți dintre cei care au ajuns pe mâna „eroilor în halate albe”. Știu că refuzase intubarea din motive evidente, menționate și de avocata lui. Rapiditatea cu care a murit dă de gândit – unii îl văd mucenic, nu pot spune nici da, nici ba, ce știu e că era un creștin jertfelnic și preocupat de Mântuire, iar Dumnezeu nu rămâne dator.
Felul în care s-a dezlănțuit presa sistemului în a face din el icoana „antivaxerului răpus de Covid” a fost de-a dreptul grețos și logica acțiune-reacțiune pe care o acreditau „gurnaliștii”, deplorabilă. Chiar dacă nu ar fi participat la nici un protest, ajungând sub orice motiv în spital, sfârșitul lui Mihai ar fi fost același – din cauza afecțiunilor preexistente și al protocoalelor demente.
Țin să spun și să subliniez că, deși lucram la o publicație care s-a poziționat ferm și corect împotriva măsurilor dictatoriale și a forțării unei vaccinări ARNm netestate științific până la capăt, felul în care relatam despre reacțiile adverse letale ale serului-„minune” era mereu documentat și nu am dat niciodată o relatare cauză-efect despre o persoană fără a avea dovada injectării sale și a modului subit și deja șablonard în care a murit – nu de moarte bună. Nu am scris niciodată cu bucurie despre astfel de cazuri, nici cu dispreț, nici pe un ton revanșard și nu doresc moartea nici unui om, bun sau rău. Lucruri pe care nu le-am observat la publicațiile cu pretenții deontologice care au relatat despre moartea lui Mihai doar pentru „a le arăta pisica” anti-vacciniștilor și a îi înfricoșa cu amenințarea că și moartea lor va fi la fel.
De asemenea, chiar și dacă aceste previziuni sumbre, prin absurd, s-ar fi împlinit ad litteram, sunt convins că majoritatea lor l-ar fi luat în brațe pe „Vom muri și vor fi liberi!” și vor fi luptat până la capăt pentru idealul de Libertate. Așa cum a făcut-o Mihai, punându-se pe sine pe plan secund. El rămâne pentru noi un erou și o sursă de inspirație, oricât de golite de sens ar fi aceste noțiuni de către propaganda de război informațional.
„Veșnica lui Pomenire!” e prea puțin de spus, eu cred că avem în Cer un prieten și un rugător care ne pomenește în măsura în care nici noi nu-l uităm. Genul acela de Om pentru care merită să cântăm „Hristos a înviat din morți cu moartea pe Moarte călcând și celor din morminte Viață dăruindu-le!”.
Citiți și: Rămas bun, Mihai Făgădaru!
One thought on “Un an de zile fără Mihai Făgădaru și Marius Neagu, oameni pentru care urarea funebră se poate schimba în cântare de HRISTOS A ÎNVIAT!”