Stegarul Ioan Arion, condus pe ultimul drum

Trenul Unirii în 2023, ce mare fâs? Simion, prins cu bilet de plagiator. EDITORIAL

Multă lume a căzut în adorație față de partidul AUR, care a pus în mișcare de 1 Decembrie un tren închiriat de la CFR, cu o locomotivă vopsită în trei culori, pe traseul București – Alba Iulia.

Bravo, dom’le, ce mai inițiativă „îndrăzneață”! Haideți s-o analizăm pe puncte:

1-IDEEA

Nu este o idee marca AUR, ea pare plagiată după Trenul Regal din 1 Decembrie 2016, când ASR Margareta și consortul regal Radu Duda s-au deplasat cu trenul între Sinaia și Sibiu. Măcar acela era un tren de epocă! El avea să servească și la înmormântarea Regelui Mihai, un an mai târziu, când sicriul regal a fost transportat pe calea ferată între București și Curtea de Argeș. Mai mult, un Tren al Unirii a fost pus în mișcare – exact cu această denumire – între București și Iași pe 24 Ianuarie, sărbătoarea Micii Uniri, în Anul Centenar al Marii Uniri. Astfel de trenuri tricolore au funcționat și către Alba Iulia de 1 Decembrie 2018

2-POLITICUL

George Simion era simpatic în anii 2006, 2008, 2012, 2016, ba chiar 2018, când era un ONGist cu apucături de stadion, deci cu priză la oamenii simpli, și făcea mitinguri de Ziua Unirii Basarabiei, de Ziua Limbii Române sau chiar de 1 Decembrie la Alba Iulia sau 24 Ianuarie la Iași. De atunci, el a devenit om politic și, după 2020, chiar parlamentar. Însă metodele dumnealui au rămas aceleași ca înainte de 2019: mișcări de stradă, călătorii prin România și pe la românii din străinătate, etc. Lumea e naivă și crede că George e „de-ai noștri”. Nu, fraierilor, acum el nu mai e „de-ai voștri”, ci e „de-ai lor”, de-ai ălora de la Putere! I se acordă circumstanțe atenuante că încă e în opoziție, dar, de la anul, e posibil să fie chiar la butoane. Valabil și pentru Șoșoacă!

Ei bine, când genul ăsta de politicieni uzează de metodele ONG-istice pentru a se da bine cu poporul, dar nu au timp de mecanismele parlamentare prin care chiar ar putea schimba ceva palpabil, se cheamă că primim circ în loc de pâine. Să-l văd pe deputatul Simion la Alba Iulia de 1 Decembrie 2023 îmi provoacă aceeași scârbă ca atunci când îl vedeam pe Emil Boc în orașul Unirii prin anii 2010, unde fiecare stâlp era ornat cu un tricolor și un steag UE, de parcă Ziua României ar fi fost o sărbătoare pentru toată Uniunea, pentru Budapesta inclusiv.

Treaba politicianului nu sunt băile de mulțime, ci proiectele legislative. Hai să vedem unionismul la treabă în Parlament, cu inițiative de tipul integrării „republicii” Moldova în România și nu în UE ocolind România! Hai să vedem proiecte de lege privind protejarea minorității române din Ucraina (Nordul Bucovinei și al Basarabiei + Sudul Basarabiei), supuse unei deznaționalizări feroce din partea statului ucrainean, prieten și aliat doar în mintea unora de pe la noi! Să fie întrebat Iohannis de ce prelungește din pix tratatul de bună vecinătate cu Ucraina la fiecare 5 ani, dacă acum 5 ani ZeleVogue pretindea că românii au „cotropit” Bucovina, iar în 2022 a promis în Parlamentul României că va proteja minoritatea română, după care a dat jos însemnele despre voievozii români la Cernăuți, a închis biserici, a persecutat preoți și intelectuali români și a tipărit manuale de limba minciuno-moldovenească pentru a nu o recunoaște pe cea română! Aici se pot pronunța instituțional parlamentarii unioniști, nu pe la Alba Iulia și prin Diaspora, unde acțiunile lor nu au mai multe rezultate decât dacă m-aș duce eu (sau tu) în loc!

3-CURAJUL

Un tren care merge prin România între capitala politică și Capitala Marii Uniri este un gest simbolic, dar deloc unul curajos. Și la 1918 românii au mers cu trenul la Alba Iulia, cu diferența că liniile nu erau încă ale CFR-ului, ci ale MAV, păzite de gărzi maghiare, astfel încât unii dintre români și-au văzut ziua morții înainte de Ziua Unirii. Acesta a fost, de exemplu, tristul caz al stegarului Ioan Arion, care mergea cu „trenul Unirii” de atunci, dar care a fost împușcat de ostașii maghiari la ieșire din Gara Teiuș, pe motiv că flutura un tricolor „incorect politic”, care n-avea dungile orizontale și nici culorile roș-albe-verzi. Ăsta da curaj, să mergi cu trenul Unirii prin teritorii încă nedezrobite complet – nu pe Valea Prahovei!

Mi-aș fi scos pălăria în fața lui Simion dacă trenul lui unionist ar fi trecut, să zicem, pe la Tiraspol, Tighina, Bender, Ismail, Cahul, Cetatea Albă, Hotin, Herța, Cernăuți, Chișinău – sau măcar prin Odorheiul Secuiesc! Dar, așa, pe calea mediocră și pe drumul sigur al cuceririlor făcute de alții, Simion și trenul lui nu au nimic eroic în ele, ci doar o doză mare de oportunism, pe lângă bifarea încă unei acțiuni de PR cu costuri minime.

Apropo, ca să nu uit: după cum nici Trenul Unirii n-a fost o invenție originală, tot astfel, nici locomotiva tricoloră! Eu însumi am văzut și fotografiat mai multe locomotive astfel vopsite de CFR pentru Anul Centenarului Marii Uniri. Chiar trenul care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul său drum avea locomotivă tricoloră, la fel și trenurile care îi duceau pe românii patrioți la Iași sau Alba Iulia în Anul Centenarului. Asta era în 2017 și 2018, dar unii inventează roata în 2023! Așa că, Simioane, dă-te jos din tren, că te-am prins cu bilet de blatist! Pardon, de plagiator.

De interes, pe teme similare:

2 thoughts on “Trenul Unirii în 2023, ce mare fâs? Simion, prins cu bilet de plagiator. EDITORIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *