21 de rubini. Opinia lui Ioan Sperling
Un articol publicat de Ioan Sperling inițial pe Vrăbiuțe.blog
Oamenii sunt asemănători indiferent de naționalitate, religie, confesiune! Puși într-o poziție de conducere, ei vor reacționa la fel – și nu neapărat în favoarea „supușilor”!
De aceea, filmul „21 de rubini”, care s-a dorit a fi un scandal, un atac la Biserică, la Ortodoxie, nu doar că nu-i nici pe departe așa ceva, dar, ținând seama că arată lucruri arhicunoscute de toată lumea – și asta fără să aibă calități artistice -, este de-a dreptul o plictiseală nesfârșită! Mie, unuia, mi-a fost foarte greu să-l vizionez până la sfârșit – și nu din cauza orei târzii la care a fost transmis!
Clerul de astăzi si dintotdeauna este reprezentarea poporului din care provine! Acest popor, la vremea când s-a format acest cler din film (și, desigur, din realitate), trăia în socialism, unde „nu fi prost!” era pe toate buzele! Și „prost” nu însemna neapărat neînvățat, cât pune mâna pe tot ce poți, folosește orice mijloc să parvii, alege meseria în care ești plătit cel mai bine, nu face nimic pentru banii pe care-i câștigi! Nu că astăzi ar fi mult mai altfel, dar asta e altă temă! Cei care au fost formați „să nu fie proști” au ajuns mari ierarhi, sau formatori de alt cler, pe care îi învață, la rândul lor, ce știu ei! Cum ar putea să-i învețe altceva?
Dar biserica nu-i doar acest cler bolnav, ci mult mai mult decât atât! Ea mai este și clerul care a trecut prin iad de „proști” sau cel care a avut prea mult caracter, credință de acasă ca sa poată fi modelați în „deștepți” precum un bonsai! Si nu este numai clerul, ci și milioanele de credincioși pentru care păcatul este păcat și „fă ce spune, nu ce face preotul” este normalitate de multă vreme!
Această Biserică, adevărata Biserică, știe de mult și de homosexualitatea, pedofilia din Biserică și de simonie și de vânzarea ecumenică, de mult mai multe decât a avut filmul „curajul” să prezinte!
Această Biserică călătorește sute de kilomentri pentru un duhovnic bun, pentru un botez canonic, pentru o Sfântă Liturghie!
Pentru că, deși puțini, mai există preoți cu har care servesc lui Dumnezeu, nu lui Mamona! Și există acești preoți fiindcă Dumnezeu nu-i o himeră, ci un Dumnezeu viu, care se îngrijește de turma Lui, de cei care-L caută cu adevărat și, uneori, tocmai într-un preot ateu aprinde credința si-l „prostește”!
Cum găsim un preot „prost” de bun?
De obicei el este foarte urât, oropsit, defăimat de colegi, de ierarhie! Mergeți si vedeți în biserica lui de ce toate astea! De cele mai multe ori este pe nedrept! Un preot nu poate fi „iubit” de ierarhie decât dacă este de acord sau implicat în „afacere”!
Din partea mea, nu vorbiți rău despre călugării, preoții, ierarhii, patriarhii care sunt ce sunt doar cu numele, dar întoarceți-le spatele, părăsiți și, mai ales, nu intrați niciodată în „jocul” lor! N-au decât să-l joace între ei! Serviți-vă corect de ei, CĂ DE AIA SUNT PUȘI, și nu acceptați nimic care știți că nu-i corect ca să nu fiți judecați ca complici ai lor de către Dumnezeu!
Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm noi ca neam, ca să putem da naștere la alt fel de cler, iar acesta să ne apropie, nu să ne depărteze de Dumnezeu!
O cale lungă, e drept, dar e singura și, în condițiile apartenenței noastre la UE și NATO, ea pare imposibilă – doar că „ce nu-i posibil la oameni e posibil lui Dumnezeu”!
Doamne, ajută!
Mesaj pentru cititori:
Apreciem intenția d-voastră de a comenta în formularul din subsolul fiecărui articol. Site-ul nostru moderează, dar nu cenzurează comentariile, de orice natură ar fi ele, cu excepția violenței verbale și a publicității mascate. Dacă nu vedeți comentariul proaspăt postat, nu înseamnă că a dispărut, dar va trebui să așteptați până când un moderator din echipa noastră îl aprobă. Pentru comentatorii mai vechi și mai perseverenți, comentariile se aprobă automat. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm să reveniți în deplină libertate la noi pe site! (n. red.)
De interes, pe aceeași temă:
One thought on “21 de rubini. Opinia lui Ioan Sperling”