MUCLES! Opinia doamnei Doina Jalea. VIDEO
Iată ce mi-e interzis în țara mea, unde libertatea de a fi român mi-e garantată prin Constituție! De jure. Că, de facto, lucrurile stau tocmai invers.
Cică ai libertate de opinie. OK! Dar… n-ai voie să cânți, că te ia mama tatălui minciunii, să nu-i pronunțăm numele ca să nu le dăm satisfacție slugilor lui.
De ce-i arde de-i ustură versurile unui cântec? Pentru că e frumos, îți merge la suflet și versurile sunt purul adevăr.
Zice că avem o țară unde au stăpânit odată vitejii Daci nemuritori. Păi o spune chiar părintele istoriei antice, Herodot! Sau și ăsta-i interzis? Nu spunea el că Dacii erau cei mai viteji dintre Traci? Și nu se inspira din Legile Belagine ale lui Zamolxe toată floarea cea vestită a culturii antice? Și zice despre geografia țării că stau de veacuri laolaltă izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări. Păi, unde mergi și unde-ntorci capul tu, turist prin țara ta, chiar asta vezi. Și e de la facerea lumii! Ups!
Mai zice că avem troițe sfinte, altare și icoane și mii de candele aprinse. Păi, la fiecare răscruce de drum e câte-o troiță, în fiecare biserică e câte un altar, iar candele mii, la tot atâtea icoane. E o realitate românească de zi cu zi. Acesta-i adevărul!
Avem lacrimi și prigoane că ne e plin pământul de martiri. Și nu-i așa? Păi toată istoria românilor e un drum al Golgotei, al răstignirii și, doar din când în când, câte o coborâre de pe cruce. Așa a rânduit Dumnezeu acestui neam, să-L urmeze pe Hristos!
Mai zice cântarea că avem la Putna pe cel ce a stat Ortodoxiei scut. Să conteste cineva! Că, de nu era Ștefan cel Mare domn Sfânt, care a pus înaintea tihnei sale neatârnarea neamului, de mult umblam cu turbanele pe cap! Altă pildă tare de apărare a dreptei credințe cu jertfă de sânge, Brâncoveanu. Contestă cineva documentele istorice care au confirmat-o? Să vedem care neomarxist „progresist” al vremurilor noastre are vână de așa supremă jertfă și cine-i poate șterge pe Brâncoveni din inima românilor!
Iar Ardealul nu este cumva pământul răstignirii? Să ne amintim doar cum a ras cu tunul generalul Bukow mănăstirile de la poalele Făgărașilor din ordinul Mariei Tereza. It is a fact! Iancu, Horia și atâția martiri stau dovadă a nelegiuirii dușmanilor poporului român. Cum spuneam, mai ales Ardealul a fost tot sus, pe Cruce, căci a iubit legea strămoșească cu jertfă de sânge.
Iar teroarea din pușcăriile comuniste a umplut cerul de sfinți. Moaștele lor sfinte fac azi minuni prin mănăstiri și biserici și numele lor s-au lipit la inima României profunde. De acolo nu-i mai scoate nimeni, decât cu inimă cu tot!
„Să apărăm cu râvnă Ortodoxia și acest pământ de Sfinți și de eroi” e chemarea străbunilor care străbate toată istoria noastră. Iar marii duhovnici ai României, văzători cu duhul, vedeau că pământul românesc stă pe o țesătură de moaște de sfinți și de eroi. De aceea nimeni nu poate clătina această temelie, că nu îngăduie Dumnezeu!
Deci ce ne interziceți voi nouă, măi? Un cântec? Păi n-aveți decât! Că, dacă nu-l putem cânta la televizor, îl cântăm la grătar, la cafea, la Crăciun…
Îmi aduc aminte cu recunoștință de un prim ministru al României din anii de după loviluție, care, la presiunile Băncii Mondiale, care venise să ne pună ștreangul de gât dacă nu plătim taxele uriașe impuse de ei întru insclavizarea unui stat independent și amenințau cu pușcăria, a spus: „Dați-mi voi bani să fac pușcării ca să bag tot poporul român la pușcărie. Eu nu am bani!” Și i-a ciuruit.
Opinie publicată de doamna Doina Jalea inițial în ediția tipărită a ziarului Sibiu 100%, an XVII, nr. 810, 15 – 21 noiembrie 2025.
De interes, de aceeași autoare: