Bogatul căruia nu i-a rodit țarina, ci rândunica. Poveste de weekend
Acum trei ani vă povesteam despre o generație de rândunele pierdută: din 4 puișori care au sărit din cuib, 3 au murit pe loc și unul a aterizat pe un coș de bicicletă. Din păcate, pus la loc în cuib de mâna omului neștiutor, când a vrut să-și ia zborul din nou, s-a întâlnit cu podeaua, ceea ce i-a fost fatal. Părinții înaripați priveau cu disperare și durere dispariția ultimei lor progenituri.
De atunci, timp de două primăveri la rând, cuibul nu a mai fost vizitat de rândunelele adulte, ce aveau obiceiul să sosească în fiecare primăvară, după Paști. S-a pus problema de a-l distruge, căci nu mai folosea nimănui. Dar m-am gândit că nu am dreptul să stric ceva ce alții au zidit cu multă trudă. Și bine am făcut, căci, în al treilea an, mai spre vară, a venit în sfârșit o nouă pereche de rândunele, care au peticit și înălțat cuibul cel vechi, după care și-au depus și clocit ouăle înlăuntrul lui.
Când puișorii au scos capul la lumină, întâi orbi și golași, mai apoi deschizând ochii și crescându-le puf pe corp, părinții au început cursa aprovizionării cu mâncare a tuturor ciocurilor ciripitoare. Ori s-au străduit adulții să-i hrănească mai bine, ori puii au fost mai timizi și au rămas mai mult timp în spațiul sigur al cuibului și al țevii de gaz alăturate, nu știu ce s-a întâmplat, cert este că, de data asta, au supraviețuit toți.
După ce au făcut în sfârșit pasul afară din cuib, în prima noapte s-au întors tot acolo. În a doua noapte, au colonizat firele electrice și pervazul ferestrelor dimprejur. O vreme, s-au mai întors să doarmă împreună pe câte un cablu de curent sau de Internet. Dar, de câteva zile, nu i-am mai întâlnit deloc. Semn că s-au desprins cu totul de vatră și că, probabil, și-au început lecțiile de zbor în vederea Marii Călătorii, căci îi mai despart doar maximum două luni de venirea toamnei, când vor pleca nu dintr-o curte într-alta, ci dintr-o țară cuprinsă de frig spre o țară mai îndepărtată, scăldată încă de soare. Cine știe, poate că la anul, făcând drumul invers, măcar unul dintre ei își va aduce aminte și se va întoarce la vechiul cuib!…
Cât despre mine, pe cât de întristat am fost la ultima interacțiune cu rândunelele din 2022, pe atât de satisfăcut am fost anul acesta, când mi-a supraviețuit tot clanul păsăresc. Semn că există o lege a compensației în natură și că ea mai și funcționează. Nu am țarini și nici case, dar un cuib de deasupra ușii mi-a rodit întru răbdare. Din această săptămână mă consider mult mai bogat, deși, ca de obicei, nu mi-a mai rămas nimic. Dar, împreună cu cele 4 progenituri și cu părinții lor care și-au luat zborul, îmi place să cred că va călători și o parte din mine. VIDEO:
Rândunelele sunt considerate vestitori ai primăverii, dar deopotrivă și vestitorii toamnei. Interesanta este coada acestei păsări, terminată cu două pene mai lungi și subțiri, vestita coadă de rândunică, în formă de V. Rândunica este un vânător neîntrecut, dar are nevoie de spații largi, deschise, pentru a vâna. Preferă câmpiile și chiar parcurile din marile orașe, niciodată în păduri. Cuibul este căptușit cu păr de vacă sau de cal. Pentru hrănirea puilor, o rândunică face aproape 500 de zboruri pe zi. Frumoasă poveste!