Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită în avans de autorități, elevi, civili și militari la Casa Armatei din Sibiu. FOTO AFT Sibiu

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită în avans la Sibiu joi, 23 ianuarie 2025, de autoritățile și asociațiile relevante (atât civile, cât și militare), în zona Cercului Militar Sibiu: pe platoul din fața Casei Armatei s-a intonat Imnul Național „Deșteaptă-te, române” și s-a participat la Hora Unirii, asezonată și cu alte scurte momente artistice,

Muzeul obiectelor tradiționale românești dă viață nouă casei vechi de la Podul Roșu din Herculane, unde profesoara Despina Bălteanu vă așteaptă la șezătoare să deprindeți meșteșuguri străvechi. FOTO-VIDEO

În ziua de Sfânta Maria Mică (Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie), care coincide cu Nedeea (sărbătoarea) orașului Băile Herculane, întorcându-mă la pas din centrul vechi, unde asistasem la slujba religioasă, am coborât pe șosea pe lângă fostele grajduri imperiale și, apoi, pe la Izvorul Conteselor, ajungând la Podul Roșu (pietonal). Nu mică mi-a fost mirarea