Merdeneaua zilei 30 august 2026: Trenul care nu va ajunge niciodată în Gara Sibiu

Merdeneaua zilei (6). De când am ajuns la Sibiu ca student, am fost uimit de timpul mare în care trenul parcurge infima distanță de aprox. 145 km dintre Brașov, orașul meu natal, și fosta capitală culturală europeană 2007. Un timp sensibil mai mare decât pe relația Brașov – București. Pe atunci, CFR tocmai făcea trecerea

Adrian Severin deplânge criza constituțională: Cei care l-au adus în funcție pe Nicușor Dan au îngropat Constituția, iar dânsul le continuă opera profanâND mormântul Constituției. Noi trebuie să apărăm independența Justiției

În emisiunea difuzată de canalul de YouTube al BZI Live marți, 18 noiembrie 2025, fostul ministru de Externe al României și expert OSCE Adrian Severin, a discutat cu gazda, jurnalistul Valentin Huțanu, despre recentele fricțiuni din Justiție și despre salariile / pensiile speciale ale magistraților, precum și despre soarta războiului din Ucraina. „Aici, pe de

Când Rinocerii strigă „Rinocerii!”: Studiu de caz al „oamenilor buni” care au intrat în Taxi la Dan Teodorescu. OPINIE

Dan Teodorescu, solistul și chitaristul principal de la trupa Taxi, a lansat joi, 2 octombrie 2025, un cântec intitulat „Când rinocerii”, pretins inspirat din piesa de teatru „Rinocerii” de Eugen Ionescu. Spre deosebire de „Rinocerii” lui Ionescu, metamorfozări ale unor inși reduși și gregari, cele 31 de personaje de ambe sexe care populează videoclipul lui

AVEREA. Opinia doamnei Doina Jalea

1989 la lovitura de stat: 3,7 miliarde de dolari în bănci. 7-8 miliarde dolari creanțe. Aproximativ 6.000 de tone de aur în zăcământ, valorând azi peste 250 de miliarde de euro. Zăcăminte de metale rare estimate azi la spre 6.300 de miliarde de dolari. Enciclopedia resurselor minerale din România menționează și alte resurse, precum: 2800

Bucharest Pride și Ajunul Praznicului Rusaliilor. RĂSPUNSUL Primăriei Municipiului București privind parada desfrâului aprobată de ex-primarul Nicușor Dan

La începutul lunii iunie 2025, Asociația ACCEPT a organizat mai multe evenimente în cadrul „Bucharest PRIDE 2025”, iar cel mai trâmbițat eveniment a fost Marșul „Bucharest PRIDE” care a avut loc în data de 7 iunie, chiar în ajunul Praznicului Pogorârii Sfântului Duh. În proximitatea datei de 7 iunie, mai exact în data de 5

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.