E ușor să-i acuzi pe alții de trădare de sub cozorocul șepcii ocupantului

„ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet”. Așa își începe orice articol tribuna „suveranistă” de rit trumpist confiscată pe persoană fizică de un redactor-șef ce apare în mai toate filmările cu șapca MAGA (Make America Great Again) pe cap – de patriot român ce este, probabil. Din 2024 încoace și mai

Adrian Severin deplânge criza constituțională: Cei care l-au adus în funcție pe Nicușor Dan au îngropat Constituția, iar dânsul le continuă opera profanâND mormântul Constituției. Noi trebuie să apărăm independența Justiției

În emisiunea difuzată de canalul de YouTube al BZI Live marți, 18 noiembrie 2025, fostul ministru de Externe al României și expert OSCE Adrian Severin, a discutat cu gazda, jurnalistul Valentin Huțanu, despre recentele fricțiuni din Justiție și despre salariile / pensiile speciale ale magistraților, precum și despre soarta războiului din Ucraina. „Aici, pe de

A afirma public în România că Bucovina întreagă e românească echivalează cu crimă-gânditul, deși e la fel de adevărat ca a spune că iarba e verde. De ce a devenit Andrei Marga inamicul public nr 1 la București? EDITORIAL

Andrei Marga se încăpățânează să-și folosească rațiunea într-o mare de culturnici ideologizați care folosesc doar propaganda. Vă spuneam într-un articol anterior că, în mod regretabil și inconștient, periclitându-și propriile interese, Ucraina regimului Zelenski a persecutat încă dinainte de război minoritățile etnice de pe teritoriul ei, printre care și pe românii din nordul Bucovinei (regiunea Cernăuți)

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.