Adrian Severin deplânge criza constituțională: Cei care l-au adus în funcție pe Nicușor Dan au îngropat Constituția, iar dânsul le continuă opera profanâND mormântul Constituției. Noi trebuie să apărăm independența Justiției

În emisiunea difuzată de canalul de YouTube al BZI Live marți, 18 noiembrie 2025, fostul ministru de Externe al României și expert OSCE Adrian Severin, a discutat cu gazda, jurnalistul Valentin Huțanu, despre recentele fricțiuni din Justiție și despre salariile / pensiile speciale ale magistraților, precum și despre soarta războiului din Ucraina. „Aici, pe de

TENTATIVA DE COMPROMITERE A SURSELOR JURNALISTICE – Reporterul Valentin Busuioc de la Lumea Justitiei a fost citat sa se prezinte in 48 de ore la sediul IPJ Dolj pentru a fi audiat ca martor intr-o cauza privind divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice. Dosarul vizeaza incercarea conducerii unei institutii din Dolj de a afla cine i-a semnalat jurnalistului o serie de posibile nereguli din acea institutie. Directiva UE 2019/1937 si jurisprudenta CEDO ocrotesc sursele jurnalistice (Citatia)

Inspectoratul de Politie al Judetului Dolj – condus de comisarul-sef Marius-Daniel Mirzacu (foto) – comite o tentativa de compromitere a surselor jurnalistice, potrivit site-ului LuJu.ro. Reporterul Valentin Busuioc de la Lumea Justitiei a fost citat in dimineata zilei de miercuri, 3 septembrie 2025, de catre comisarul-sef Marin-Laurentiu Marica de la IPJ Dolj sa se prezinte

9 muzicieni concediați în urma restructurării Filarmonicii de Stat Sibiu, aprobate de Consiliul Județean. Printre ei, Maksim Fernandez Samodaiev, violoncelistul intrat în greva foamei, și pianista Monica Florescu, lidera sindicatului SAIFS

Consiliul Județean Sibiu, prezidat de d-na Daniela Cîmpean (PNL), cu o majoritate de voturi asigurată de consilieri afiliați „Forța Dreptei” (PNL – USR), PMP și FDGR, a aprobat luni, 30 iunie 2025, reorganizarea Filarmonicii de Stat Sibiu, precum și organigrama și statul de funcții al instituției culturale. Concret, este vorba de suprimarea a 17 posturi,

UE se grăbește să convertească investițiile rusești confiscate în arme pentru Ucraina, trecând peste (dez)acordul Ungariei

UE a convenit să ocolească veto-ul Ungariei în decizia de a cumpăra mai multe arme pentru Ucraina din fonduri confiscate de la investițiile rusești din Europa. Ministrul ungar de externe, Péter Szijjártó, a fost indignat de această hotărâre care, în opinia sa, încalcă normele UE, neținând cont de faptul că deciziile în domeniul afacerilor externe

Despre luminile (lumânările) și umbrele lui Vasile Bănescu. OPINIE Prof. Vasile Chira

Opinia de mai jos a fost publicată pe blogul său de profesorul universitar, scriitorul, filozoful și politicianul Vasile Chira din Sibiu și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autorului. (Redacția)  La scurt timp după protestul AUR de miercuri  seara, 7 februarie de  la sediile PSD din țară, împotriva  comasării alegerilor, dar și față de   „acțiunile abuzive,

Captivi în Securistan: După Legile Justiției, vin Legile Securității! Semnale de alarmă de la av. Elena Radu și Dan Diaconu

Mai multe voci din spațiul public atrag atenția că actuala majoritate contra naturii din Parlamentul României se pregătește să aprobe pe repede înainte pachetul de legi ale securității cibernetice și ale interconectării bazelor de date, o combinație între „Miliția Internetului” (supraveghere și cenzură) și „Big Brother” (urmărirea în surdină a cetățenilor prezumtiv nevinovați, fără informarea

Un nou partid s-a născut din spuma protestelor anti-dictatură. Coaliția pentru Națiune vrea să redea România românilor. Suveranism, protecționism, unionism și alte 12 principii sunt prevăzute în actul fondator

Partidul suveranist „Coaliția pentru Națiune” (CpN), la care aderă din unii dintre foștii tineri ieșiți la Revoluție în decembrie 1989, alături de românii care au ieșit în stradă în ultimii doi ani în stradă împotriva dictaturii covidiene – precum și de cei care au semnat pentru inițiativa cetățenească „Legea Suveranității” -, s-a lansat oficial sâmbătă,

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.