Nu încap doi cu numele Șoșoacă într-un partid cu grăsimea 5 la sută: Amazoana Diana și l-a suspendat pe al treilea consort, Dumitru-Silvestru, din SOS România

Senatoarea Diana Șoșoacă, lidera formațiunii „SOS România”, și-a exclus din partid soțul, pe Silvestru Șoșoacă, ce deținea funcția de prim-vicepreședinte, cu toate că el se laudă că e cel care a înființat partidul. Dl. Șoșoacă e cel de-al treilea soț al prolificei politiciene Diana. Se pare că nici acesta nu va rezista prea mult teribilei

Sibiu: Apele Cibinului s-au umflat după 2 zile de ploaie neîntreruptă. FOTO

După ce a ploua aproape neîntrerupt timp de peste 48 de ore, apele râului Cibin au depășit albia intermediară, adunându-se la circa 1 metru distanță de noua pistă de biciclete. Dacă, înainte, râul care străbate Sibiul era la cote atât de scăzute încât parcă ai fi putut să-l traversezi la picior, de data asta se

SIBIU: Eveniment cultural-artistic la biserica din str. Oncești în cinstea Zilei Naționale a Culturii. Vor conferenția despre Mihai Eminescu profesorii Tiberiu Costăchescu și Manuel Valeriu

În ajunul Zilei Culturii Naționale, Parohia Ortodoxă „Duminica Tuturor Sfinților” din cartierul Vasile Aron, sub îndrumarea duhovnicească a Părintelui Mihai Petian, a pregătit pentru sibieni un program cultural-artistic de excepție, în cadrul căruia vor lua cuvântul despre Mihai Eminescu profesorii Tiberiu Costăchescu și Manuel Valeriu. Sunteți așteptați duminică, 14 ianuarie 2024, după vecernia de la

Ion Popescu Topolog, omul care sfințește locul. La Brașov s-au inaugurat o sală care-i poartă numele și o placă memorială. Evocările profesoarei Cristina Onose și ale ucenicului Vlad Pârău

O serie de evenimente în cinstea scriitorului Ion Popescu-Topolog (1933 – 2021) a avut loc la Brașov, miercuri, 27 decembrie 2023, zi în care acest om de seamă al cetății ar fi împlinit 90 de ani. După slujba din a treia zi de Crăciun, oficiată la Biserica „Schimbarea la față” din cartierul „Astra” (fost „Steagul

20 de ani de existență a filialei sibiene a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, sărbătoriți printr-un program artistic grandios, sâmbătă dimineață, la Sala Thalia. COMUNICAT

„În data de 25 noiembrie 2023, în intervalul orar 10:00 – 14:00, Sala Thalia va găzdui simpozionul aniversar organizat de Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Sibiu, eveniment menit a marca cele două decenii de existență prin și pentru eroii neamului românesc. Manifestarea gravitează în jurul următoarelor aspecte tematice: -prezentarea unui corolar al

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.