La mulți ani, Dana Vedorini! La aniversară, republicăm o analiză a licențiatei în farmacologie la Montreal: Despre noile seruri ARNm și posibile reacții adverse: cancer, AVC, inflamații sistemice, boli neurologice degenerative, boli prionice, boli autoimune
Pentru că astăzi este ziua ei, am ales să republicăm un text publicat de Dana Vedorini, licențiată în farmacologie la Université du Québec à Montréal, pe pagina ei de Facebook la 15 aprilie 2021. O analiză de specialitate, pentru care platforma înregimentată ideologic în cruciada Big Pharma de injectare în massă a populației întregii lumi, a ales la acea vreme să-i suspende temporar contul, deși nu avea nici căderea, nici specializarea pentru a analiza în mod just valoarea de adevăr a analizei farmacoloagei româno-canadiene, necum pentru a cenzura dezbaterea științifică și dreptul de a ne pune întrebări în privința dogmelor „consensului” (ne)științific (știința adevărată a progresat doar punând la îndoială și venind cu argumente, nu emițând edicte incontestabile și trimițând Rațiunea la Inchiziție). Pentru a rezuma conținutul textului de mai jos, vom spune că acesta trece în revistă tipurile de vaccinuri clasice, precum și pe cele experimentale pandemice, numite de unii și „terapii genice”. Mai ales în cazul serurilor cu ARN mesager produse de Pfizer și ModeRNA (și impropriu denumite „vaccinuri”, singura asemănare fiind caracterul lor injectabil), specialista atrage atenția asupra unor pericole insuficient studiate, anume ca informația genetică introdusă în corpul uman să producă și alte efecte decât cel scontat, precum activarea oncogenelor, rezultând apariția unor cancere „din senin”. Alte reacții adverse care deja se confirmă statistic la mai bine de un an și jumătate de la începerea inoculării în massă pot fi legate de boli neurologice degenerative, boli prionice (cu simptome similare unui accident vascular cerebral – AVC) și de boli autoimune, precum și de apariția „miraculoasă” a unor virusuri recombinate (mai infecțioase sau mai puțin infecțioase decât virusul inițial, nu se știe!). Dar nu vom lungi prea mult vorba, invitându-vă să citiți integral analiza farmacoloagei pe care o cităm. O scriere pe înțelesul tuturor, atât al specialiștilor onești, cât și al profanilor dornici să se informeze și din alte surse decât propaganda de stat și de partid:
„După cum am mai spus, nu resping în mod aprioric vaccinurile. Nu despre simplistele clasificări în „vaccinişti” şi „anti-vaccinişti” este vorba. Dar hai sa ne punem o întrebare simplă:
Care este diferența dintre un vaccin si un medicament?
În primul rând, aş spune că un medicament este destinat oamenilor care au o boală, în timp ce un vaccin este destinat oamenilor sănătoşi.
Astfel, dacă în cazul unui medicament, pentru că pacientul suferă, are nişte simptome care îl deranjează şi îi ingreunează viața mai mult sau mai puțin, se face o estimare beneficiu/risc (fie vorba între noi, puțini medici mai sunt în stare să coreleze datele pacientului astfel), în cazul unui vaccin ne aflăm într-un demers de prevenție, nu ne adresăm unor oameni deja bolnavi.
Prin urmare, acceptabilitatea riscului diferă. Exigența în termeni de securitate este mult mai strictă în cazul unui vaccin, pentru simplul motiv că acesta va fi inoculat unor persoane sănătoase. Care nu îşi doresc să devină bolnave.
Care este ideea, principiul după care funcționează vaccinurile – hai să le zicem – „clasice”?
Ar trebui să antreneze organismul, să îl pregătească pentru momentul în care se va întâlni cu agentul patogen aflat în formă maximă, întreg-întreguț (desigur, nu vorbim numai de viruşi, sau virusuri, cum a decis Academia Română că trebuie să spunem). Aşteptăm de la un vaccin să echipeze organismul viu în care îl inoculăm cu anticorpii specifici.
Pentru că ne interesează să ajungem la generația aceasta nouă de „vaccinuri” contra virusului nostru vedetă, o să scurtez puțin vorba, nu voi scrie decât despre vaccinurile antivirale.
Vaccinurile antivirale
Există vaccinuri clasice, care injectează un virus cu totul, sau aproape cu totul. Un virus fie inactivat, fie atenuat.
Cele cu virus inactivat poartă acelaşi nume, iar pentru celelalte s-a înstăpânit termenul de vaccin cu virus „viu”. Virusul poate fi inactivat fie printr-un tratament chimic (formaldehidă, de exemplu), fie printr-unul fizic, de exemplu, prin iradiere.
De ce supunem virusul acestor „rele tratamente”? Pentru că avem interes ca el să îşi păstreze capacitatea de a produce un răspuns imun, adică imunogenitatea, dar să își piardă capacitatea de a produce boala. Totuși, s-a observat că aceste proceduri de inactivare scad imunogenitatea, ceea ce mai creează un inconvenient: necesită injectări repetate. Mai sunt şi alte inconveniente, dar nu intru chiar în toate detaliile aici.
Vaccinurile cu virus „viu” se obțin fie folosind o tulpină mutantă, ceea ce nu avem întotdeauna în mod fericit şi natural, așa încât, în general, se fac modificări genetice. Ce se doreşte a se procura? Un virus „amețit”, inoperant, incapabil de a se multiplica în condițiile oferite de organismul în care este injectat. Vaccinurile cu virus viu au, în general, o eficacitate mai mare decât cele cu virus atenuat, dar şi mai mult risc. Nu se fac niciodată femeilor însărcinate, de exemplu.
Vaccinurile cu proteină recombinată
Există şi o altă generație de vaccinuri, desigur, apărute înainte de era celebrului nostru virus: cele cu proteină recombinantă, adică o proteină produsă în laborator, prin modificări genetice ale unor celule (pot fi bacterii sau celule de proveniență vegetală sau animală).
Prin tehnologia ADN recombinant se produce la scară largă şi insulina, pe culturi de colibacili (Escherichia coli).
Dar, să revenim la viruşii noştri.
În cazul unui virus anvelopat (cum este si coronavirusul), proteina de suprafață e cea produsă în mod uzual şi de la care se așteaptă declanșarea răspunsului imun. Vaccinul contra hepatitei B este făcut aşa. Se face şi pentru viruşi care au doar capsidă, nu şi anvelopă.
Despre produsele de laborator care se află în competiție acum.
China a realizat un vaccin „clasic”, Sinopharm, cu virus inactivat. Sunt, de fapt, două vaccinuri chinezeşti care au fost autorizate de urgență, şi care s-ar afla, după criteriile lor, în faza III de studiu clinic. (Un an mai târziu, s-a dovedit că acestea produc cancere la copii, în ciuda mușamalizărilor la care s-a pretat Partidul Comunist Chinez, la fel de condamnabile ca și cele operate de partide „liberale” sau „social-democrate” din Occident n.r.)
Un vaccin interesant, obținut prin transgeneză, şi despre care nu am auzit prea des vorbindu-se, este cel produs de Novavax. Tehnologia proteinelor recombinante, adică în acest caz, proteina Spike obținută controlat în celule cărora li s-a adăugat gena care o codifică. Dar este o proteină FABRICATĂ DE CELULE ÎN LABORATOR, NU DIRECT ÎN ORGANISMUL VIU AL „BENEFICIARULUI”.
De pe site-ul producătorului:
„Vaccinul Novavax folosește o versiune a proteinei spike fabricată în laborator. Proteinele spike sunt asamblate (învelite, dacă vreți) în particule minuscule, numite „nanoparticule”, care urmăresc să semene cu structura coronavirusului, dar nu se pot replica după injectare, deci nu pot produce boala.”
Sanofi-Pasteur are un proiect pe aceeaşi tehnologie.
O surpriză este Medicago, din Québec, care declară că se află in faza III de studii clinice cu un vaccin care mizează pe o altă proteină a virusului, şi anume proteina din capsidă. Gena capsidei virusului este transferată unor celule vegetale (ei lucrează cu celule din plante). Se va obține o capsidă goală, ((VLP – Virus-Like Particle), căci proteinele specifice capsidei se auto-asamblează. Nu mai intru în detalii, dar e interesant din mai multe puncte de vedere. Unul ar fi mutațiile pe care toată lumea le evocă. Proteina capsidei este mai puțin supusă mutațiilor decât proteina de pe suprafața anvelopei.
Şi, acum, despre „noua generație” a produselor de laborator care aspiră la numele de vaccin!
După cum ştim, ele propun nu injectarea unui virus atenuat sau inactivat, nu a unei proteine virale obținute pe scară largă în laborator, ci injectarea într-un organism viu a unui cod genetic viral.
Ideea este ca celulele organismului injectat, sau mai bine zis, se speră ca doar o parte a lor, să decodifice mesagerul şi să producă ele însele proteina (spike în cazul actual).
Materialul genetic injectat poate fi ARN sau ADN, şi, ca să patrundă în celule are nevoie de „un înveliş” care să joace rolul de carrier (purtător). O nanoparticulă de grăsime (lipid bilayer) pentru cele cu ARNm (Pfizer BioNTech şi Moderna) sau un vector viral (Adenovirus care este un virus cu ADN), în cazul AstraZeneca sau Sputnik V.
AstraZeneca, Johnson & Johnson şi Sputnik V (dezvoltat în Rusia de institutul de cercetare susținut de stat, Gamaleya Research Institute of Epidemiology and Microbiology), folosesc ADN recombinant în virus-vector (Adenovirus).
De ce e folosit un virus ca vector şi mai ales care este tehnologia prin care materialul genetic al unui virus care nu are ADN, ci ARN, este integrat în genomul unui Adenovirus, care este un virus cu ADN?
Se folosesc vectori virali pentru eficiența cu care ei livrează material genetic în celulele gazdei. Pentru capacitatea lor naturală de a vehicula material genetic.
Adenovirusurile, după cum o spune şi numele, sunt virusuri cu ADN şi sunt cele care în general provoacă „răcelile”, stările gripale nu prea rele, la schimbarea anotimpurilor. Ele sunt folosite demult în laborator ca virusuri-vector. O parte din genomul lor este scos, pentru a le face incapabile să mai provoace boala, şi le este adăugată gena de interes. În cazul coronavirusului, cea care codifică mult-discutata proteină spike.
Acum, un pas important al tehnologiei de fabricație în laborator: cum se inserează ARN în ADN?
Cu ajutorul unei enzime care este extrasă dintr-un retrovirus, cum e virusul HIV. Retrovirusul are în genom codul transcriptazei inverse, enzima prin care ARN-ul său (este un virus cu ARN), e transformat în ADN (el „lucrează” integrându-se în ADN-ul celulelor pe care le infectează.
Prin urmare, într-o micuță eprubetă într-un laborator, se poate face această transcriere inversă, ARN în ADN. Din eprubeta noastră vom folosi un material genetic care nu există în natură în acest moment, o copie în forma ADN a genomului unui coronavirus, existentă natural doar în forma ARN.
„Decupăm” gena de interes (gena care codifică proteina spike, de exemplu), din această versiune ADN creată în laborator a ARN-ului din coronavirus, şi o inserăm în ceea ce ne-a rămas din genomul ADN al adenovirusului.
Prin urmare, vehiculul prin care vrem să transportăm materialul genetic în celulele „beneficiarului” este un virus cu ADN recombinant.
Serurile experimentale cu ARN mesager (Pfizer, ModeRNA ș.a.)
În cazul produselor Pfizer sau Moderna, vehiculul este o nanoparticulă (adică o particulă de ordinul nanometrilor), realizată dintr-un dublu strat de grăsime (care imită membrana celulară şi, astfel, aderă cu uşurință la aceasta), dar materialul genetic adăugat acestei nanoparticule este ARNm.
De ce este adesea numită această tehnologie terapie genică? Pentru că, de fapt, dezvoltarea acestei ramuri a geneticii a luat amploare în ultimii ani, în ideea de a încerca schimbarea unor gene „bolnave” la copii născuți cu defecte genetice. Vectorii virali de tip adenovirus au fost primii utilizați în experimentele având ca scop tratarea bolilor genetice. Dar, în cazul numitei terapii genice sau genetice, este vorba despre inserarea unei gene „reparate” umane, nu despre introducerea de material genetic viral. Prin urmare, termenul de „terapie genică” este impropriu folosit în cazul noilor noastre produse de laborator.
Ce se poate întâmpla atunci când experimentul nu decurge conform planului
Aceste terapii genice nu sunt bine stăpânite, s-au făcut experimente, nu vreau să intru în amănunte aici, voi spune doar că locusul (poziția pe cromozom a unei anumite gene), unde se va insera ADN-ul fabricat în laborator, nu este uşor de setat. În loc de terapie, vom obține un cancer dacă va merge să deranjeze/activeze o oncogenă (genă în general silențioasă, dar care, activată, produce cancer).
Deci vom provoca mutageneză inserțională.
De asemenea, scopul ar fi ca gena „reparată” să se fixeze permanent în ADN-ul gazdei, spre deosebire de ceea ce facem acum, şi anume încercarea de a introduce ADN sau ARN viral, care, cu siguranță, nu vrem să se fixeze, să se perenizeze în genomul nostru.
Oricât „hei-rup” am vrea, nu putem să întoarcem pur şi simplu capul pentru a nu vedea că pericolul inserării întâmplătoare a versiunii ADN fabricate în laborator, a ARN-ului virusului nostru şi pericolul mutagenezei inserționale, există, chiar dacă nu au fost adăugate voit enzimele care să cliveze ADN-ul gazdei, ca în cazul aşa-numitelor terapii genice. Şi de data aceasta, pericolul există cu un ADN complet străin.
Aceste abordări transgenice au multe limitări, menționez aici doar câteva:
–imunotoxicitatea (răspuns imun nescontat, produs de rămăşițele adenovirusului vector)
–inserția aleatorie, defectarea expresiei genelor endogene alăturate, activarea oncogenelor.
Imunotoxicitatea poate duce la răspunsuri inflamatorii sistemice fatale chiar, precum şi la autoimunitate.
Despre produsele de laborator cu ARN în nanoparticule lipidice:
- Se tot vorbeşte despre faptul că un ARN nu se poate insera într-un ADN şi nici invers. Adevărat, nu o poate face.
Merită însă, mai ales având în vedere că se doreşte injectarea masivă a populațiilor, să luăm în considerare faptul că virusurile au un obicei bun pentru ele, prost pentru noi: se combină uşor între ele. Sigur, cele cu ARN cu cele cu ARN, şi cele cu ADN cu cele cu ADN. Recombinare genetică care poate da virus mai infecțios sau mai puțin infecțios decât virusurile inițiale. Nu ştim. Un exemplu de virus recombinant este faimosul H1N1.
Probabilitatea ca una şi aceeaşi celulă să fie infectată de două sau chiar mai multe virusuri în acelaşi timp este considerată mică, dar nu insignifiantă.
Ce impact ar putea avea această potențială recombinare aleatorie asupra întregii populații?
O probabilitate mică, s-a spus de 1 la 10 milioane sau chiar la 100 de milioane. Nu este însă de neglijat dacă injectăm miliarde de oameni în același timp, ceea ce este o premieră la nivel mondial. Ce vor inventa companiile farmaceutice dacă apare un „model” nou acum, un virus recombinant, eventual cu infecțiozitate crescută, care apoi s-ar transmite şi ar acționa diferit în organismele deja injectate?
Întrebări retorice. (S-a văzut în toamna-iarna anului 2021, la 6 luni după prima publicare a acestui articol, cum a apărut varianta Omicron, considerată mult mai infecțioasă, dar, din fericire, mai puțin agresivă decât varianta Delta. S-a văzut și că Omicron a acționat diferit în cazul persoanelor nevaccinate, care, de multe ori, scăpau cu o simplă răceală, și al celor vaccinate, care, nu o dată, au ajuns la spital sau chiar au murit. Ce nu s-a văzut este cum ar arăta o variantă mai agresivă a virusului, dar, dacă se insistă cu vaccinarea ARNm și rapelarea la nesfârșit, este posibil să ne pricopsim și cu un supervirus, n.r.) - Aceste produse cu ARNm intenționează să păcălească celule ale organismului injectat să fabrice proteine ”modelate” după proteinele spike ale coronavirusului respectiv.
Este interesant de citit un studiu despre domeniile de tip prionic din proteinele spike ale virusului nostru, care ar permite o mai mare afinitate la receptorii celulari ACE2.
„Domeniile de tip prion se pare că sunt critice pentru virulență și dezvoltarea țintelor terapeutice. Cu toate acestea, domeniile asemănătoare prionilor din proteomul virusului nostru nu au fost analizate. Comparativ cu alți viruși, s-a observat o diferență izbitoare în distribuția domeniilor de tip prionic în proteina spike – a fost singurul coronavirus cu un domeniu de tip prionic găsit în domeniul de legare a receptorilor, din regiunea S1 a proteinei spike.”
SARS-CoV-2 Prion-Like Domains in Spike Proteins Enable Higher Affinity to ACE2
Currently, the world is struggling with the coronavirus disease 2019 (COVID-19) pandemic, caused by the severe acute respiratory syndrome coronavirus 2 (SARS-CoV-2). Prion-like domains are critical for virulence and the development of therapeutic tar
Riscăm să deschidem Cutia Pandorrei?
Riscul acestor domenii de tip prionic este luat în calcul de Dr. J. Bart Classen, într-un articol publicat în revista științifică Microbiology and Infectious Diseases (Microbiologie și Boli infecțioase).
Există în acest studiu remarca: „rezultatele indică faptul că produsul de laborator conținând ARNm (n.t. – codul pentru proteina spike) are secvențe specifice care pot cauza plierea defectuoasă a proteinelor TDP-43 și FUS (n.t. – proteine care controlează mai multe aspecte ale degradării ARNm), în formele lor confirmate patologice”.
Se știe că plierea proteinelor TDP-43 și FUS în configurații „toxice” provoacă scleroza laterală amiotrofică (boala Lou Gehrig), demență frontoemporală, Alzheimer și alte boli neurologice degenerative.
Bolile prionice sunt cumplite
Simptomele sunt asemănătoare accidentului vascular cerebral (AVC): dificultate de vorbire, confuzie, pierdere accentuată a funcției cognitive, mișcări haotice.
Prin urmare, imunologul J. Bart Classen avertizează că tehnologia ARNm folosită de Pfizer și Moderna ar putea deschide cutia Pandorei, creând potențiale mecanisme prea puțin înțelese. Acumularea în lizozomii celulari a prionilor duce la spargerea lor (mediu acid plin de enzime hidrolitice şi proteaze destinate degradării deşeurilor celulare), şi la lizarea celulei, acesta fiind mecanismul prin care apare encefalopatia spongiformă sau „boala vacii nebune”, de care cred că toată lumea a auzit.
Cum să ceri în aceste condiții aşa-zisul „consimțământ informat” al bietului om chemat la injectare? Când cercetători cu experiență avertizează asupra unor fortuite şi neexplorate consecințe?
Primum non nocere!
Un eminent endocrinolog pe care am avut şansa să îl cunosc obişnuia să spună: „copii, nu uitați: primum non nocere”. (primordial în medicină e a nu face rău pacientului – dicton latinesc)
Surse: Dana Vendorini (Facebook) și Mucenicul.wordpress.com
Nota Redacției: Este important de adăugat că principalele firme occidentale producătoare de seruri experimentale anti-Covid au avut în dezvoltare și „vaccinuri” anti-cancer bazate pe aceeași tehnologie ARN mesager, prea puțin studiată din punctul de vedere al reacțiilor adverse pe termen scurt, mediu și lung. Or, dacă la câteva luni după injectarea cu serul ARNm pentru prevenția coronavirusului, am citat atâtea cazuri de persoane la care au apărut ori s-au reactivat cancere „din senin”, ne întrebăm, pe bună dreptate, cât de eficient ar fi un „vaccin” împotriva cancerului bazat pe aceeași controversată tehnologie. De menționat că ModeRNA a abandonat studiul clinic în privința injecției ARNm anti-cancer, continuându-și proiectul folosind o altă tehnologie, pe când Pfizer-BioNTech a mers mai departe cu ARN-ul mesager. Rămâne de văzut cât de eficiente vor fi ambele abordări atunci când vor fi lansate pe piață. Din păcate, testul final se va face pe pielea și viața unor oameni deja bolnavi și suferinzi, unii dintre ei dispuși să accepte orice promisiune dătătoare de speranță (spre deosebire de serul anti-corona, care a fost inoculat unor oameni sănătoși). Având în vedere și principiul „primum non nocere”, ne întrebăm dacă aceste companii care s-au aruncat în marea cruciadă a inoculării mondiale mai degrabă pentru profitul garantat de „urgența globală” decât de preocupări etice ori sotirologice, vor fi dispuse să accepte, în fața unor dovezi la fel de științifice, că s-au înșelat, sau o vor da înainte cu dogma (ne)științifică a „vaccinului sigur și eficient”, catalogând toate daunele colaterale drept „coincidențe”. Fiindcă dacă o vor lua pe a doua pantă, cum se vede deja că o fac, suntem nevoiți să ne reamintim un alt dicton latinesc: „Errare humanum est, sed perseverare, diabolicum” (A greși e ceva omenesc, dar a persevera în greșeală e ceva drăcesc).
De interes pe aceeași temă:
Coronavirus: Creștere bruscă a problemelor cardiace în Israel în timpul campaniei de vaccinare
3 thoughts on “La mulți ani, Dana Vedorini! La aniversară, republicăm o analiză a licențiatei în farmacologie la Montreal: Despre noile seruri ARNm și posibile reacții adverse: cancer, AVC, inflamații sistemice, boli neurologice degenerative, boli prionice, boli autoimune”