8 Martie: LA MULȚI ANI pe versurile lui Claudiu Iordache
Cu prilejul zilei de 8 Martie, primim pe adresa noastră electronică două texte poetice pe care regretatul revoluționar și scriitor timișorean Claudiu Iordache le-a dedicat în anii din urmă Zilei Femeii și iubitei sale soți, Cristina Iordache. Considerăm că ele sunt de actualitate și pot aduce un gând bun și azi tuturor cititoarelor publicației noastre, cărora le dorim o Primăvară frumoasă! (Redacția)
Claudiu Iordache: „8 Martie 2015 : LA MULȚI ANI !
Femeia – forma pe care o ia Divinitatea când întâmpină bărbatul pe aleile Raiului!
„Te-am chemat de atât
de departe
doar pentru a
te privi! Doar
pentru a-ți săruta
surâsul
în care ți s-a strâns,
avar,
dulceața! Dacă
ai avea chip
te-aș recunoaște, dacă
ai avea gust ți l-aș
regăsi
printre sărutări de
miresme.
Dacă ai avea glas
aș așterne în
numele tău
leandri pe crustele tăcerii.
Dar tu exiști
în aura absenței tale
ca un duh blând
într-o icoană,
ca
un înger veghetor ce
se odihnește
într-o umbră, ca
o idee arzătoare
într-un nor de
seninătate. Spune-mi,
cine ești? De
unde vii? Ești ivirea dragostei
îndelung așteptate,
ori stupul viu
de miere
care mi-a înflorit
înăuntru? De-aș alege
din nou
o sută de ani fără tine
aș face-o pentru
a te întâlni iarăși,
la capătul lor! De-aș trăi
ca să te întâmpin
ca atunci,
aș îndrăzni să fiu
nemuritor. De-ar
fi să te iubesc fără
întoarcere
ți-aș deschide buzele cu
jurământul poemului
meu
de ierburi
transparente,
urme pieritoare
ale visărilor
mele.
Te-aș descrie dacă
mi-ar îngădui-o
cuvintele.
Te-aș picta dacă
m-ai lăsa, nestingherit,
să-ți mângâi aripile
cu priviri
inspirate, te-aș
cânta din
instrumentul
dezacordat al inimii
care-mi bate nebunește…
Oare simte apropierea
ta ori
plecarea mea
dintr-o viață
care fără tine
n-ar mai avea parte
de bucurie? Ori
aș muri un pic,
sperioaso
ce te apropii ca
umbra ciutei
de ciobanul cu
fluierul ațipit? Ori
aș rămâne dovada
singură
că ai fost, că
ai trecut pe aici,
iubita mea!
Și că apoi ai
plecat,
nefericită…”
Claudiu Iordache, 8 Martie 2015
„Dimineață de dimineață, la sosirea zorilor clopotele Vienei bat pentru cei ce nu le aud niciodată. Morții sacri tresar și pe porți nevăzute urcă spre lume amintirea inocenței pierdute. Doar de Mozart nu se mai știe nimic. Se spune că cenușa lui s-a aprins în norii de stele. Dimineață de dimineață, la sosirea zorilor, clopotele Vienei bat pentru cei ce nu le aud niciodată. Tot mai departe de minunile apuse trăim și murim.
Mă simt pustiit! Lumina e mereu a altora. Caut misterul meu, cuibul meu, pasărea mea, perechea mea cu aripi de păuniță, caut văzduhul în care e ascunsă moartea. Și mai caut cuvântul cu care să te caut! Mereu există un nume numai al tău. Caută-mă, iubito, în cartea mea cu firișoare de iarbă, în surâsul tău, în trupul tău ce m-a ținut în brațe și în surâsul tău care m-a iubit. “Că a Ta este Împărăția, Slava și Puterea/În numeleTatălui/Al Fiului, Al Sfântului Duh, Amin!” Dumnezeu știe să ne mângâie. Într-o zi vom fi din nou împreună. Cel de Sus știe să își țină promisiunea!
Dragostea mea ia chipul mării cu cele patru anotimpuri, cu frumuseți svântate ori delicate, dragostea mea ia chipul muntelui sub a cărui frunte e ascuns un mister al unei lumi pierdute, dragostea mea ia chipul norilor ce se scaldă într-o oglindă, dragostea mea ia chipul porumbiței ce s-a oprit din zbor pe un colț de lună și acum visează! Dragostea mea e ca o eșarfă de miresme depusă pe obrazul sorții! Dragostea mea tânjește în noaptea nunții la împreunarea dintre lună și soare. Dragostea mea e toată o matcă de fluturi adăpostiți sub privirea visătoare a iubitei, dragostea mea, dragostea din inima mea ce tânjește năucă, dragostea mea de sfinți, de poeți, de tăceri care o îngână, dragostea mea doar un suflet, doar o inimă, doar un nume, dragostea din mine ce te caută, îți murmură, te dezmiardă… Dragostea mea de rouă, unde ești? Unde ești tu, dragostea mea? Unde te-ai ascuns atâta timp amar de mine, dragostea mea?
Iubitei mele de clipe îndrăgostite, mergând prin soare spre ultimele apusuri… Când nu voi mai fi, când nu vei mai fi, vom merge și atunci împreună! Și Dumnezeu ne va logodi din nou! Și în pulsul nostru mereu reînflorit, doar nașteri, doar uzuri, doar dolii mereu învinse, doar bucurii în sânge, doar nimburi de lumină… Cât întunecata viață a lumii noastre ne va voi…
Paradoxal, de la o vreme am început să uit, cuvinte, amintiri, emoții, poeme dar, paradoxal, să mă simt mult mai tânăr; mult mai răsfățat de viitor decât de trecut! Să-l asculți pe Mozart, ca și cum l-ai auzi pentru prima oară…
Dar măcar acum la final să mă pot spovedi! Dumnezeu mi-a dat drept zestre viața, lumea și ființele pe care le iubesc! Am primit viața ca pe Calea Lactee de la sânul unei ursitoare ascunse în aura instinctului meu de opal abia trezit. Lumea am primit-o mai târziu ca pe o icoană cu două chipuri. Bucuria și, vai!, vice-versa! Iar ființele pe care le iubesc au sosit înainte de a mă scufunda în neantul tuturor! Și, era să uit, poezia! Cât de puține îi lipsesc sufletului pentru a fi mulțumit! Îngerii, iubita și copiii… Și roua de pe obrazul unei inimi zguduite de presimțiri, în sfârșit, fericite…
La țărmul mării tale, în răsăritul fiecărei dimineți, fântâna care ne hrănește… Dumnezeu e o ofrandă de suflete peste un cer de chemări care pier nevăzute. Și muzica supremă care ne înflorește în liniștea respirației Lui.
Dumnezeu,
nu cunosc un poem mai frumos!
(Cristinei și fiilor ei)
Claudiu Iordache – poeme alese din volumul „Arcadia există! Mozart și alte poezii…”, apărut în Decembrie 2021, la o lună de la plecarea din lume a poetului Claudiu Iordache
De interes, pe aceeași temă: