Ion Popescu Topolog, omul care sfințește locul. La Brașov s-au inaugurat o sală care-i poartă numele și o placă memorială. Evocările profesoarei Cristina Onose și ale ucenicului Vlad Pârău

O serie de evenimente în cinstea scriitorului Ion Popescu-Topolog (1933 – 2021) a avut loc la Brașov, miercuri, 27 decembrie 2023, zi în care acest om de seamă al cetății ar fi împlinit 90 de ani. După slujba din a treia zi de Crăciun, oficiată la Biserica „Schimbarea la față” din cartierul „Astra” (fost „Steagul

Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, sărbătorit la Sibiu pe 2 iulie în biserica de pe Calea Poplăcii de credincioși, profesori universitari, studenți militari și actori

Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost sărbătorit în ziua închinată lui în calendarul creștin-ortodox: 2 iulie. Cu această ocazie, la Biserica cu hramurile „Sfântul Ioan Botezătorul” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” de pe Calea Poplăcii din Sibiu, duminică, 2 iulie 2023, după Sfânta Liturghie, a avut loc un moment artistic

PAȘTILE GÂNDULUI ȘI CELELALTE PAȘTI. Un articol de Nae Ionescu

Un articol de Nae Ionescu publicat inițial la 1 mai 1932. Nu știu cum s-ar putea mai bine prăznui Paștile. Probabil că trăindu-le. Dar asta e din ce în ce mai greu. Pentru cei mai mulți dintre noi. A trăi Paștile – asta presupune a te duce la biserică; a te ruga acolo; a te

Încă o încercare samavolnică de damnatio memoriae. Schimbarea denumirii Liceului Mircea Vulcănescu din Capitală a fost amânată

ACTUALIZARE 17.02.2023: Surse apropiate liceului „Mircea Vulcănescu” afirmă că s-a amânat o hotărâre în cazul schimbării denumirii unității de învățământ. În urma unei ședințe maraton, de peste 3 ore, profesorii nu s-au înțeles cu privire la o decizie. În timpul dezbaterii, câteva sute de persoane au participat la un protest împotriva unei eventuale schimbări a

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.