
Un poem scris de protopopul George Marchiș al Careiului în solidar cu românii uniți dincolo de Carpați sub Cuza Vodă, cenzurat în 2025 ca și la 1859. Daniela Ciută semnalează, noi îl publicăm integral. VIDEO
La data de 24 ianuarie 2025 s-a marcat la Carei împlinirea a 166 de ani de Unirea Principatelor Române. Programul a avut o singură intervenție la partea culturală: recitarea poeziei scrise de protopopul careian George Marchiș în ianuarie 1859, „Un glas peste Carpați”, prin care își exprima bucuria pentru realizarea fraților români de dincolo de Carpați, conturarea unui stat român unificat, vis pe care îl avuseseră și revoluționarii români ardeleni de la 1848 și spre a cărui deplină realizare tot poporul nădăjduia.
În calitate de președinte a Asociațiunii ASTRA Carei, din respect pentru memoria familiei Marchiș, luptători pentru drepturile românilor și care la ora actuală au mormintele din Carei DISTRUSE, doamna Daniela Ciută a dat citire poeziei „Un Glas peste Carpați”.
„Primăria Carei a tăiat din postarea înregistrării manifestării tocmai partea cu poezia dedicată Unirii Principatelor Române. Adică s-a comportat exact ca și ocupantul maghiar din 1859, care a sancționat autorul poeziei cu scoaterea sa din învățământ”, sesizează jurnalista Daniela Ciută pe site-ul Buletin de Carei.
Într-adevăr, filmarea de pe pagina de socializare a Primăriei Carei nu conține momentul recitării poeziei despre Unirea lui Cuza Vodă. În cele nu mai mult de 27 de minute ale înregistrării, sunt surprinse slujba de Te Deum, un discurs, depunerile de coroane de flori și Hora Unirii dansată de careienii prezenți la ceremonie. Pe de altă parte, în filmarea de pe YouTube care surprinde separat discursul și lectura poemului de către doamna Daniela Ciută, pe fundal se poate vedea un cameraman care își strânge trepiedul și pleacă. Nu este clar dacă gestul este într-adins făcut contra doamnei aflate la microfon sau dacă a fost deliberat un gest de necinstire a memoriei Unirii. Însă, având în vedere momentul solemn și mesajul poeziei, legat tocmai de acest eveniment istoric, e limpede că s-ar mai fi putut aștepta încă 5 minute, cât a durat această ultimă luare de cuvânt. (articolul continuă sub foto)

Hora Unirii la Carei (VIDEO)
„Un glas peste Carpați” e titlul unui poem scris de George Marchiș, protopop de Carei și profesor. Autorul a fost sancționat de ocupantul ungar al Transilvaniei prin scoaterea sa din învățământ după publicarea acestui poem în ianuarie 1859, scris în semn de solidaritate cu frații români din Muntenia și Moldova care au avut curajul de a-și alege, în ciuda adversităților, un singur domn în ambele principate, realizând astfel unirea acestora. O dovadă în plus că voința poporului e întotdeauna mai presus decât cea a conducătorilor vremelnici, adesea opozanți ai binelui obștesc.
Mormântul protopopului careian George Marchiș (greco-catolic), la fel ca cel al fiului său, protopopul Romulus Marchiș (greco-catolic, delegat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918), au fost ambele distruse de vrăjmași, nefiind cunoscute până astăzi, deși, ca protopopi ai Careiului, au avut la vremea lor parte fiecare de un loc de veci însemnat. Din păcate, după atâta timp, încă nu au fost identificate mormintele la care urmașii recunoscători să poată aprinde o candelă și să rostească o rugăciune, a semnalat doamna Daniela Ciută în alocuțiunea sa, înainte de citirea poeziei al cărui autor a fost sancționat politic de ocupantul maghiar pentru atitudinea sa pro-română. (articolul continuă sub foto)

Cenzură de secol XIX care pare să se repete inclusiv în secolul XXI, pe pământ românesc, sub administrație teoretic română (primărița Careiului fiind ungarofonă, afiliată formațiunii UDMR). Tocmai de aceea, pentru ca mesajul acestui poem indigest pentru unii să poată ajunge la sufletul cât mai multor români, noi îl publicăm în integralitatea sa:
Un glas peste Carpați
.
de George Marchiș
.
Cum saltă păsărica din ram în ram voioasă
Și vesel ciripește și zboară-n sus și-n jos
Când dulcea primăvară cu fața sa frumoasă
Apare coperită cu văl de flori pompos,
Așa inima-mi saltă de-o dulce bucurie
Și frageda mea liră resună-n vesel cânt
La-a voastră fericire ce astăzi vi se-mbie,
La mândra primăvară pe-al vostru scump pământ.
Și cum să nu mă bucur și eu și-orice român,
O, frați de-același sânge, ai Romei strănepoți?
Și cum să nu sălteze a mea inimă-n sân
Și cum să nu exalte voioși românii toți?
Când orizontul vostru, de nori acoperit,
Deodată-nseninează și,-n loc de nori, apare
Pe el cu voioșie un soare strălucit
De-a cărui raze calde fuge-orice supărare!
A soartei vitregie putu să ne dezbine,
Să fim trupește seculi de-olaltă depărtați,
Dar inimile noastre și sângele din vine
Nu sunt supuse soartei: noi v-am rămas tot frați!
Căci sângele în apă nicicând nu se preface,
Iar cel român, ce-i sânge măreț de semizeu,
Orice fatalitate, orice rău să-l atace,
El nu degenerează… o știe Dumnezeu!
De seculi noi gemut-am și gemem tot mereu
Sub jugul soartei crude ce, vai, ne-a rupt de voi,
Dar să pierim cu totul n-a vrut nici Dumnezeu
Și n-au putut să facă pățitele nevoi; –
Ma lunga suferință și grelele necazuri
Ne fuseră chiar școală, în ea ne-am învățat
A crede că românul în a furtunei valuri
Nu poate să apună ca cel ce-a disperat.
Chiar vitrega-ne soartă și cruda asuprire
Ce-a noastră existență atât amenințară
Ne garantează-o viață, o dulce fericire
Pe care vom gusta-o, sperăm, cu timpul, iară.
Sub multele necazuri ce noi le suferirăm
Oricare altă gintă de mult s-ar fi surpat,
Iar noi, cu toate-acestea, sperând mereu trăirăm
Și asta e virtute: că nu am disperat!
De-aceea, triumful vostru, triumful libertății
Ce v-a creat o viață, o soartă fericită,
Triumful confrățirei, triumful direptății
Nespusa bucurie în noi de-aceea-escită
Deci, vă urăm din inimi o dulce fericire
În seculi durătoare, iubiților confrați!
Ci-n zilele plăcerii, voioși de mulțumire,
Pe cei cu voi de-un sânge ah, nu, să nu-i uitați!
Poet, preot (greco-catolic) și profesor, George Marchiș s-a născut la Tămaia în 16 aprilie 1836. A publicat în revistele Contemporanul, Gazeta Transilvaniei, Muza Română, Amicul școalei, Amvonul, Sionul Românesc. A trecut la cele veșnice în Carei, iar cu ocazia morții sale, revista Familia l-a elogiat ca pe „unul dintre cei mai inteligenți preoți ai diecezei orădene”, potrivit Sătmăreanul.net.
De interes, pe teme similare: