Adrian Severin deplânge criza constituțională: Cei care l-au adus în funcție pe Nicușor Dan au îngropat Constituția, iar dânsul le continuă opera profanâND mormântul Constituției. Noi trebuie să apărăm independența Justiției
În emisiunea difuzată de canalul de YouTube al BZI Live marți, 18 noiembrie 2025, fostul ministru de Externe al României și expert OSCE Adrian Severin, a discutat cu gazda, jurnalistul Valentin Huțanu, despre recentele fricțiuni din Justiție și despre salariile / pensiile speciale ale magistraților, precum și despre soarta războiului din Ucraina.
„Aici, pe de o parte, aș spune că ne aflăm în fața unei crize constituționale – negreșit lupta între puterile statului este o criză constituțională, dar o criză constituțională care intervine într-un vid constituțional, întrucât Constituția noastră nu mai funcționează cel puțin de la lovitura de stat din decembrie 2024; cei care ne conduc se fac că nu văd lucrul acesta, se fac că nimic nu s-a întâmplat, dar s-a întâmplat: avem un președinte produs al loviturii de stat și toate actele care emană de la el, ca și cele pe traseul instituțional al cărora el se plasează, sunt acte care sunt afectate de același viciu care afectează propriul său mandat. Dar, așa cum am spus, nu avem de a face cu o lovitură de stat de la o anumită dată, pentru că e vorba despre o lovitură de stat continuată, Constituția noastră este de multă vreme ignorată și decembrie 2024 a fost doar un punct de vârf pe acest traseu al încălcării Constituției. Ei bine, în contextul loviturii de stat continuate la care mă refer, a existat o vreme – o vreme care nu s-a încheiat încă – în care Justiția a fost pusă la remorca politicului, a fost pusă la remorca Executivului, după cum Executivul și-a pus și Parlamentul la remorca sa. În mod normal, în democrația noastră constituțională, care urmează reguli cunoscute în orice democrație – sau trebuia să le urmeze -, ei bine, într-o asemenea democrație Poporul controlează Legislativul (Parlamentul), Parlamentul controlează Executivul (Guvernul), iar Puterea Judecătorească e singura care se află în afara oricărui control. De ce? Pentru că ea este ultimul aliniament pe care este apărată guvernarea Legii, dar nu numai guvernarea Legii, ci, pentru ca să vorbim de guvernarea Legii, trebuie să vorbim și de guvernarea Dreptului, pentru că, altminteri, vorbim de guvernarea prin lege și, sigur, și în dictaturi există legi – dictatorii guvernează prin lege; într-o democrație Legea este cea care guvernează, iar Legea, prin Parlament, este cea pe care o emană Poporul, ci nu un cerc închis de interese înguste.
Ei, din păcate, acest traseu a fost răsturnat în timp, Parlamentul nu mai răspunde în fața Poporului, am văzut că atunci când Poporul votează „ce nu trebuie” se anulează votul și se anulează voturile, subliniez, numai atunci când ele nu pot fi falsificate; există două posibilități: ori votul este falsificat și atuncea e validat ca atare, ori votul nu poate fi falsificat din diverse motive – au greșit la procedura de falsificare, s-au prezentat mai mulți alegători decât s-a putut falsifica ș.a.m.d. – și, atuncea, pur și simplu le anulăm. Nimeni nu mai poate spune că nu-i așa, pentru că toți am văzut lucrul acesta! De aceea, Parlamentul a înțeles că nu mai răspunde în fața Poporului; în schimb, Guvernul nu mai răspunde în fața Parlamentului întrucât formarea Parlamentului este dependentă de așa-zisele partide politice – false partide politice, de fapt clanuri corupte, care decid componența Parlamentului și care pun acest Parlament în subordinea Puterii Executive, putere prin care ele exercită controlul asupra întregii societăți și controlul asupra statului.
În acest sistem a intrat și Justiția, în sensul că ea, din independentă, cum trebuia să fie, și supusă doar autocontrolului, a fost pusă sub comanda Executivului și căile pe care aceste comenzi au venit au fost diferite – una, cea mai celebră, este cea a serviciilor secrete! Serviciile secrete au controlat Parchetul și Justiția în același timp – sigur, procurorii nu sunt parte a puterii judecătorești, dar ei intră în așa-numita autoritate judecătorească, aparținând procurorii, de fapt, Executivului; procurorii țin de Executiv, sunt avocații Statului. Bun, ca să amețim lucrurile în totalitate, ei au fost băgați în categoria magistraților – pentru că, la urma urmei, cine mai face diferența, când și procurorul și judecătorul răspunde la comanda SRI-ului, iar SRI-ul răspunde la comenzi venite de undeva, de unde nu știm, oricum e din zona forțelor politice, clanurilor politice cu relația externă, cu interese interne și comandă externă.
Și pentru că, totuși, Justiția a fost făcută părtașă la crimă, a fost remunerată generos; trebuie spus, însă, că remunerarea generoasă a Justiției, de principiu, este corectă pentru că, repet, Justiția este singura putere care se autocenzurează și, pentru ca această putere, care are și rolul de autocontrol și capacitatea de autocontrol, este o putere foarte mare și știm că orice putere corupe – și puterea, cu cât este mai mare, corupe cu atât mai mult, puterea absolută corupând în mod absolut -, tocmai pentru a feri Justiția de tentația corupției la care o împingea această putere fără control extern, i s-a asigurat o bază materială care să o scutească de orice problemă existențială. E logic, nu putem să cerem oamenilor să fie sfinți! În toată omenirea și în toată istoria acest raționament a funcționat. Problema noastră nu este, însă, cât de bine sunt plătiți judecătorii sau cât de generoasă este pensia lor, ci este problema raportului dintre ceea ce primesc și ceea ce ei dau: dacă actul de justiție este de calitate, tot românul – așa cum a fost și tot englezul și tot francezul și tot neamțul și tot italianul – este de acord să-i plătim bine! Problema este, însă, că acest act de justiție a fost deformat prin politizarea Justiției, prin subordonarea Justiției față de Puterea Executivă, iar puterea executivă nu este decât brațul înarmat al clanurilor politice, care s-au federalizat, s-au unificat într-o uniune de clanuri politice, care poartă diverse denumiri de partid, dar care n-are nici o legătură nici cu partidele, nici cu etichetele respective.
Din momentul în care Justiția, în loc să devină o putere independentă bine plătită, a devenit o putere controlată politic, tot bine plătită, din acel moment raportul dintre ceea ce primește și ceea ce dă s-a stricat, iar ceea ce primește nu mai este un drept sau un privilegiu oferit înspre binele obștesc, ci este o mită politică primită din partea celui care comandă banda.
Ei, ce se întâmplă acum? Pentru ca să nu se obseve de fapt că în discuție este politizarea Justiției, liderii Executivului au îndreptat atenția spre salarii și pensii, dar asta este o problemă marginală! Sigur că putem discuta în general în România despre o anumită ierarhizare, despre anumite raporturi între salariul cel mai mare și salariul cel mai mic, între pensia cea mai mare și pensia cea mai mică, ar trebui să discutăm despre asta, dar nu arătând cu degetul către o anumită categorie socio-profesională sau către o anumită putere a statului, ci să punem chestiunea în context global, general, absolut, și acolo să stabilim proporțiile respective și acolo nimeni n-ar mai avea nimic de spus.
De asemenea, ar trebui să explicăm mereu de ce judecătorii și procurorii, deci autoritatea judecătorească, dar în special judecătorii trebuie bine plătiți și trebuie să fie scutiți de griji existențiale, și societatea sunt sigur că va înțelege lucrul acesta. Dar eu nu pot să-i spun românului: trebuie să-i plătim bine pe judecători, trebuie să aibă pensii bune pentru că pe ei nu-i controlează nimeni și ei trebuie să se autocontroleze când, de fapt, ei sunt controlați de partidele politice, când, de fapt, ei sunt controlați de Executiv și Executivul reprezintă brațul înarmat al clanurilor politice – care nu mai sunt partide, pentru că partidele sunt avangarda segmentelor sociale, în timp ce partidele noastre nu mai au nici o legătură cu segmentele sociale, cu diversele categorii ale societății noastre. Iar, pe de altă parte, brațul înarmat al Executivului este Justiția, Poliția, Armata, serviciile secrete și altele asemenea. Atuncea sigur că o să spun: cum adică, eu să finanțez pe ăla care mă nedreptățește, pe ăla care mă oprimă, pe ăla care-și bate joc de viața mea? Ei bine, vedeți, aceasta este complexitatea problemei.
Ce se întâmplă recent (ca să nu ne lungim mai mult)? Recent, apare, pe de o parte, o transformare a Justiției, dintr-o putere în sine, o putere a statului, într-o putere pentru sine. Adică Justiția a început să spună: Stai puțin! Uite, fără noi nu se putea da lovitura de stat; vezi ce importanți suntem noi? De asemenea, de ce să se folosească de noi Guvernul și să ne dea cât vrea el, când noi putem să ne apărăm singuri interesele, ca o putere distinctă și ca o putere ce acționează pentru sine? Ea trebuia să fie, cum spuneam, o putere în sine, a statului, în echilibru cu celelalte puteri și, prin echilibrul puterilor, statul avansa și funcționa. Acum ei spun: Nu, noi avem propria noastră agendă, nu mai e agenda statului, nu vrem, însă, să fie nici agenda Guvernului. În momentul în care ei nu mai vor să facă jocurile Guvernului, Guvernul începe să le reducă drepturile sub diverse motive, printre care și acela că trebuie să reducem deficitul bugetar. Mari sau mici, veniturile judecătorilor nu afectează deficitul bugetar decât într-o foarte mică măsură – deficitul bugetar este afectat de finanțarea războiului din Ucraina, printre altele, dar nu de plata cuvenită judecătorilor; dar, acum, a aduce în discuție extraordinarele, exorbitantele câștiguri ale judecătorilor, pentru clica din fruntea statului are un dublu obiectiv: pe de o parte, să abată atenția populației de la adevăratele probleme ale justiției, de care vinovat este chiar Executivul și fostele partide politice, clanurile politice, și, de asemenea, să abată atenția populației de la greșelile Guvernului, de la politica dezastruoasă a Guvernului. Și acuma, sigur, decât să vorbim despre ce face Guvernul Bolojan, cum crește inflația, cum scade consumul, cum se prăbușește economia, noi vorbim de niște pensii, iar, pe de altă parte, să fie această discuție mijloc de presiune asupra justiției din partea Guvernului, Guvernul spunându-i: Băi, dacă voi nu mai acceptați să vă subordonați nouă, noi vă tăiem veniturile.
Și iată de unde este acest conflict pentru că, din diverse motive, de dragul și din respect profund pentru prezumția de bună credință, să spunem că un grup de judecători de bună credință, curați moral, competenți profesional, speriați chiar de aventurile politice în care a fost implicată Justiția, văzând probabil și degringolada în care se află statul, prăbușirea statului, spun: Nu se poate, trebuie ca această locomotivă a Justiției partizane trebuie să fie băgată în marșarier și s-o scoatem de pe șinele puterilor politice oculte pentru a o readuce pe șinele Statului de Drept, să reabilităm prin ea guvernarea Legii! Și ce pot face? Pot, printre altele, să folosească Legea, desigur, într-o interpretare subtilă pentru a-i elibera pe cei care au fost băgați în închisoare pe criterii politice, pentru a opri procesele politice, pentru a face dreptate acolo unde Justiția, până acum, a făcut nedreptate; pentru că – se știe foarte bine -, am avut condamnări politice, au fost oameni care au stat nevinovați în închisoare, au fost oameni care au fost condamnați fără probe, au fost oameni care, ca în vechiul Proces Dreyfus, au fost condamnați pe baza unor probe pe care serviciile secrete le-au transmis în secret judecătorilor și la care inculpații, părțile litigante nu au avut acces – deci, neavând acces la probă, nu s-au putut apăra; în numele așa-zisei siguranțe naționale, care de fapt era siguranța clanurilor politice și a clicii politice din fruntea țării, nu li s-au arătat inculpaților, acuzaților proba în baza căreia s-a pretins că s-a dovedit vinovăția lor, astfel încât ei n-au putut să dezmintă acea probă, să se apere împotriva ei – au fost oameni care au făcut închisoare în baza unor decizii pronunțate de complete de judecată formate din judecători care n-aveau dreptul să judece în acele cazuri – deci, dacă un judecător fără drept te judecă, poate și șeful de la service și șeful de la parcare, oricine te poate judeca! Or, nu oricine poate fi judecător, nici orice judecător nu e competent să intre în anumite procese – și au fost oameni care au făcut pușcărie și asta n-o spun eu, a spus-o, totuși, Curtea Constituțională care, la un moment dat, a fost obligată să sesizeze că la Înalta Curte sunt complete de judecată care judecă discreționar și sunt formate discreționar din niște judecători care nu aveau dreptul să judece, dar care au fost foarte cunoscuți pentru că au dat toți soluții conforme unor interese politice, fără legătură cu procesul propriu-zis. Cunosc situația tragică a unei doamne care a fost condamnată la ani de închisoare cu singurul raționament că soțul ei ar fi comis o infracțiune – și aceea era discutabil, dar nu avem de ce să ne oprim aici -, deci cu argumentul că soțul comisese o infracțiune, iar ea, ca soție, nu se poate să nu știe ce-a făcut soțul ei, prin urmare, este complice. Este o absolută nebunie ce s-a întâmplat!
Ei bine, actualmente, președinta Înaltei Curți, președinta CSM-ului, vă repet, din diverse motive – poate chiar din revoltă față de faptul că Guvernul și Președinția încearcă să facă Justiția unica responsabilă pentru lovitura de stat din decembrie 2024 și pentru ceea ce a urmat în mai 2025 -, și atunci a spus: Stați puțin, haideți să facem dreptate, gata, să tragem înapoi, cum spuneam, locomotiva Justiției politizate, care era Înalta Curte, s-o scoatem de pe șinele influenței politice a Executivului și s-o punem pe șinele Statului de Drept! Și, pentru că ei fac chestia asta, batalioanele de asalt USRiste, neobolșevice, care în trecut demonstrau cu mânuțe galbene în favoarea, chipurile, a independenței Justiției – de fapt, în favoarea unei Justiții care își pierduse independența, căreia i se confiscase independența – și se striga pe stradă „Cine nu sare ia condamnare”, „DNA să vină să vă ia!” -, mânuțe galbene de atunci care, chipurile, apărau Justiția împotriva independenței ei constituționale, acuma au venit, dar nu cu mânuțe galbene, ci cu „plăcuța suedeză”, oferind Justiției partide obligatorii de sex oral, de data aceasta nu în favoarea unei Justiții politizate, ci împotriva unei Justiții care se depolitizează. Asta vedem: această canalie de uliță, aceste echipe care ne amintesc de batalioane de asalt naziste, această lume care pune sub teroare societatea românească, profitând de complexitatea problemei, pe care eu am încercat să v-o descriu – și sper că și dacă n-am reușit să o explic suficient, am reuși să îi relev complexitatea -, deci se folosește complexitatea problemei, se folosesc diversele confuzii ușor de făcut, ambiguitățile în care ne găsim, pentru ca, în numele dreptății, echității și referitor la veniturile judecătorilor și referitor la hotărârile pe care ei le dau, să se mențină controlul politic asupra Justiției.
Și vine acum mi se pare că d-l Ghinea, un alt nume odios și un alt campion al neobolșevismului în România, și spune că CSM-ulN Consiliul Superior al Magistraturii, ar trebui pus sub control politic! Deci așa, pe față, spunem chestiunea aceasta: „trebuie pus sub control politic”! Dar CSM-ul este tocmai parlamentul – să-i zicem așa – autorității judecătorești, care trebuie să ferească autoritatea judecătorească de controlul politic. Ăsta este rolul CSM-ului, nu poate avea alt rol! Pentru că CSM-ul încearcă acum să-și îndeplinească în fine misiunea și să rupă autoritatea judecătorească de controlul politic, el este blamat și, ca să fie băgată frica în oasele judecătorilor și procurorilor, se cere decapitarea, executarea președintelui sau președintei CSM-ului. La fel, a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este instanța supremă în sistemul nostru judiciar. Aicea suntem: este o criză constituțională, dar este o criză constituțională care se desfășoară într-un vid constituțional și, în această criză constituțională – sigur, a apărut și o doamnă Gheorghiu, care este o celebritate necunoscută, ca să mă exprim așa, cu calități și cu merite absolut confidențialitate, care ocupă, într-un regim de austeritate, pentru că, nu-i așa, trebuie să reducem cheltuielile bugetare, o funcție absolut inutilă de vice-prim-ministru fără portofoliu, cu niște însărcinări ambigui, de o înspăimântătoare ambiguitate zic eu, și care acuma, printr-un discurs foarte pervers, încearcă să împingă spre revoltă populația împotriva unei puteri a statului [puterea judecătorească, n.red.]. Acuma, că asta înseamnă instigare în sensul legii penale, că aceasta reprezintă o infracțiune e o chestiune de care trebuie să se ocupe Parchetul și CSM-ul a cerut Parchetului să investigheze această opinie politică, cum s-ar zice, dar care îndeamnă la revolta populației împotriva unei puteri a statului prin manipularea conștiinței publice.
Și cei care, de pildă, mie mi-au închis pagina de Facebook, care mi-au interzis contul de TikTok, cei care acuma îmi interzic prezentarea cărții mele legate de interesul național la Biblioteca Centrală Universitară din București, cei care au interzis conferința mea la Biblioteca Academiei acum un an și ceva, tot despre interesul național al României în contextul mondial actual, exact aceștia, aceștia care amendează prin cozile lor de topor diverse canale de televiziune care rămân să exprime convingerile celor care apar acolo, deci toți aceștia acuma reclamă că lor li se încalcă dreptul de a își exprima opiniile – adică în speță este vorba despre dreptul de a manipula populația și a o îndemna la revoltă. Ei nu știu că dreptul – orice drept – încetează acolo unde începe abuzul, iar acest discurs este cel puțin un discurs abuziv, dacă nu este neapărat și o infracțiune.
Iar președintele României, în loc să aștepte parcurgerea procedurii la capătul căreia problema era adusă în atenția sa, potrivit Legii și potrivit Constituției, pentru ca el să decidă dacă este cazul să se declanșeze urmărirea penală împotriva ministrului Gheorghiu sau nu, el ne anunță că indiferent ce vor zice procurorii, indiferent ce vor zice experții care trebuie să analizeze, potrivit legii, situația, deci indiferent, el nu va da curs propunerii lor.
Sigur, eu am spus că asta nu mai este o violare a Constituției, întrucât Constituția este defunctă; am zis că este o profanare de morminte, este profanarea mormântului Constituției! Deci, d-l Nicușor Dan asta a făcut, Constituția a fost deja omorâtă de cei care l-au adus în funcție, dânsul acuma continuă opera printr-o profanare, zic eu, a mormântului Constituției noastre. Aici ne găsim, iar criza aceasta de tip constituțional mi se pare că este cât se poate de evidentă, iar ea, la urma urmei, este și firească: atunci când Constituția nu funcționează defel, atunci când în fruntea statului avem persoane care ocupă posturi esențiale, la care au ajuns pe căi nu neconstituționale, ci anticonstituționale, repet, nu doar neconstituționale, ci anticonstituționale, configurând o lovitură de stat, sigur că ei procedează așa cum îi duce capul, întrucât Constituția noastră, în cel mai bun caz, a rămas un fel de meniu à la carte, din care fiecare își alege câte o dispoziție sau alta ca s-o aplice în funcție de interesele lui de moment.
Iar noi trebuie să apărăm la ora actuală independența justiției – și indiferent ce raționamente îi împing acum pe judecătorii din CSM și pe judecătorii din ICCJ spre a afirma puterea Justiției ca putere independentă (pentru sine, mai puțin bine, dar și pentru țară, ceea ce este bine pentru noi), orice gest de acest tip trebuie să îl încurajăm și să îl susținem, fără a ne lăsa atrași în diversiunile legate de salarii, de pensii ș.a.m.d. Acestea trebuie discutate toate în contextul Reformei integrale a Justiției, dar această reformă necesară nu poate avea loc decât după restabilirea ordinii constituționale în România, după reabilitarea Constituției noastre.” – Adrian Severin
Întrebat fiind de realizatorul BZI Live, Valentin Huțanu, în ce punct crede fostul expert OSCE că se află războiul din Ucraina, în contextul slăbirii economice a Uniunii Europene și al încercării SUA de a se retrage unilateral din încurcătură, lăsându-i pe europeni să se descurce singuri, Adrian Severin a explicat că Occidentul pare să fi pierdut războiul din Ucraina și singura ieșire onorabilă ar fi negocierea unei păci cu Rusia, fapt pe care U.E. și regimul de la Kiev nu concep să îl întreprindă. Mai ales pentru România, care s-a trezit cu un război aproape de granițele sale, intersul ar fi să nu alimenteze mașinăria de război ucraineană, pentru ca flăcările „incendiului” să nu se răspândească și în „ograda noastră”, potrivit fostului ministru de Externe român.
„Sigur că, dacă ia foc curtea vecinului, e un pericol și pentru noi, motiv pentru care noi ar trebui să pledăm pentru pace ca să scăpăm de pericolul pentru noi! Or, noi pledăm pentru război! Din punct de vedere moral, nu ne putem plânge că în curtea vecinului cad bombe și e foc, care s-ar putea extinde și la noi! Nu ne putem plânge moralmente, noi vrem războiul acesta! Dacă-l vrem, trebuie să acceptăm și consecințele lui. […] Are importanță cine-l poate câștiga și cine-l poate pierde; iar noi, dacă nu-l putem câștiga, trebuie să facem în așa fel încât pierderile noastre să fie cât mai mici. Cine nu merge în direcția asta este pu-ti-nist, da? Să fim lămuriți: cei care vor război acuma sunt putiniști pentru că-l ajută pe d-l Putin să obțină o capitulare necondiționată [a Ucrainei, n.red.]. Cei care merg în direcția asta sunt anti-ucraineni pentru că îi duc pe ucraineni către o capitulare necondiționată, care s-ar putea termina fie cu dispariția totală a statului lor, fie cu supraviețuirea unui stat care să nu se poată guverna, iar un asemenea stat care nu se poate guverna în vecinătatea noastră va fi o povară pe Uniunea Europeană, care va trebui să-l susțină cu respirație artificială. Aici ne aflăm! […]
După părerea mea, singura soluție pentru terminarea războiului în acest moment este ca tabăra noastră, care a împins spre acest război, a intrat în el și n-a știut să-l câștige – noi trebuia să știm să-l evităm, numărul 1, și dacă n-am știut să-l evităm trebuia să știm să-l câștigăm. N-am știut nici să-l evităm, n-am știut nici să-l câștigăm, e vina noastră că pierdem acest război, iar dacă pierderea aceasta ne va duce la un dezastru, dezastrul nu e cauzat de Rusia, ci de propria noastră incapacitate de a înțelege adevărul și de a-l gestiona în folosul nostru. Deci, America, e clar, încetul cu încetul se retrage, tot mai tare, tot mai tare, cu pași dănțuiți, când la dreapta, când la stânga, în pas de vals se retrage, 1-2-3, 1-2-3, dar se retrage și va lăsa pe noi, europenii, să plătim întreaga notă.
Repet, soluția păcii e simplă: înțelegem să recunoaștem înfrângerea, înțelegem, ca înfrânți, să acceptăm condițiile Rusiei și, pentru a apăra Ucraina, intrăm în negocieri cu Rusia prin care să încercăm ca, mărind agenda punctelor negociate și trecând de la câteva teritorii din Ucraina la întreaga arhitectură a ordinii mondiale, să-i convingem pe ruși să fie generoși cu învinsul.
Asta putem noi face astăzi în favoarea Ucrainei: oprim imediat furnizarea armelor pentru ca, în felul ăsta, să stingem focul, nu aruncăm gaz pe foc – cum spunea Viktor Orban: nu dăm alcoolicului în criză încă o sticlă de vodkă în ideea că îl calmăm -, ci oprim războiul închizând toate robinetele care îl alimentează și, în același timp, intrăm în negocieri cu Rusia ca să convingem Rusia să fie generoasă cu învinsul, spunându-i, printre altele, că astăzi ei sunt puternici, mâine pot să nu mai fie la fel de puternici, dar, în același timp, oferindu-i în schimbul acestei generozități compensații în alte părți – și una din compensații este, de pildă, încetarea sancțiunilor. Este o Antantă care să permită negocierea noii ordini internaționale împreună cu noi (europenii), cu Rusia, cu China și, în felul acesta, să ajungem și noi să ne promovăm valorile și modul de viață în regulile viitoarei ordini.
Asta se poate face, nu spunând că vom învinge și să prelungim războiul la infinit – deocamdată putem spune că războiul merge până la ultimul ucrainean, mă tem ca nu cumva să ajungem să purtăm acest război și până la ultimul european! Atunci va fi extrem de rău pentru noi, toți, ca europeni și pro-europeni.” – Adrian Severin
V-ar mai putea interesa și:
One thought on “Adrian Severin deplânge criza constituțională: Cei care l-au adus în funcție pe Nicușor Dan au îngropat Constituția, iar dânsul le continuă opera profanâND mormântul Constituției. Noi trebuie să apărăm independența Justiției”