Duminica a 10-a după Rusalii, a vindecării lunaticului. Despre credință, post, rugăciune. Evanghelia taților, tâlcuită de părintele Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În duminica a zecea după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite în bisericile ortodoxe este rânduit să se citească un fragment din capitolul al XVII-lea din Sfânta Evanghelie de la Matei, în care este relatată vindecarea (exorcizarea) unui lunatic de către Mântuitorul Iisus Hristos, care a scos demonul din el prin puterea cuvântului. Uimiți, ucenicii,

Duminica a 6-a după Rusalii, a vindecării slăbănogului din Capernaum. Predica părintelui Petru Pantiș de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. VIDEO

În duminica a 6-a după Rusalii, în Bisericile Ortodoxe se citește la Sfânta Liturghie pericopa evanghelică despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Iisus Hristos vindecă un om paralizat prin puterea cuvântului, dar, cel mai important, înainte de a-i zice „Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”, El îi spune, simplu: „Iertate sunt păcatele Tale!”. Posibilitatea

Duminica a 5-a după Rusalii: Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei. Să vă uniți cu toată inima voastră cu Hristos! Să umpleți vasul trupului vostru cu Duhul Sfânt, cu puterea și Cuvântul lui Dumnezeu! Predica părintelui Vasile Bîrzu de la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

În duminica a V-a după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, în cadrul Sfintei Liturghii din bisericile ortodoxe este rânduit să se citească un pasaj din Evanghelia după Matei, capitolul al VIII-lea, despre vindecarea de către Domnul nostru Iisus Hristos a celor doi demonizați din ținutul Gadarei. Apostol: „Fiule Tit, vrednic

Duminica întâi după Rusalii: Dacă dorești binele alor tăi, cum ai putea să ignori cel mai mare bine, care este dobândirea mântuirii? Toți să ne facem mărturisitori și să facem din toți membrii familiilor noastre niște oameni care Îl caută pe Hristos, a îndemnat Pr Vasile Mihoc în predica de la Catedrala din Sibiu

În Duminica Întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, când, în anul 2022, se lasă secul pentru Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în bisericile ortodoxe s-au citit în cadrul Sfintei Liturghii pasaje din Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetele 32 – 33, 37 – 38 și capitolul 19, versetele 27 – 30, în care

Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) – Predica Pr. Petru Pantiș la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi, cu făgăduința Sfântului Duh; încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. (Troparul Înălțării Domnului, glas 4) De sărbătoarea Înălțării Domnului din data de 2 iunie 2022, de rând la predică la Catedrala Mitropolitană Sibiu a fost pr. Petru Pantiș. Redăm mai

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.