Învierea lui Hristos – Pacea Veșnică. Scrisoarea pastorală a Î.P.Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului (2025)

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi arhierească binecuvântare Iubiţi credincioşi,Hristos a înviat! Învierea Fiului lui Dumnezeu reprezintă pentru fiecare dintre noi un nou început în care auzim mereu cuvântul Mântuitorului Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi

Duminica Floriilor: Să facem din sufletele noastre un Ierusalim sfânt, în care Mântuitorul să intre cu bucurie! Predica Părintelui Gheorghe Grindu

„Osana! Binecuvântat este Cel Ce vine întru numele Domnului!” (Ioan 12, 13) „Din mila și cu binecuvântarea bunului Dumnezeu am ajuns în cea de-a șasea duminică a postului Paștilor – Duminica Floriilor. În această sfântă zi de sărbătoare a naturii și a Creatorului ei, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a încălecat pe un mânz

Câteva gânduri înainte de ziua Moșilor de toamnă. Opinie de Cornelius Florin Stoica

Un articol de Cornelius Florin Stoica preluat cu acordul autorului de pe pagina sa de Facebook. „În primul rând (trebuie să) știm faptul că prima sâmbătă din luna noiembrie este trecută în calendarul ortodox ca fiind „Sâmbătă Moșilor de toamnă”. În această zi de sâmbătă se face pomenirea moșilor, adică a strămoșilor noștri cei adormiți.

17 iulie: Sfânta Mare Muceniță Marina

1.Pomenirea Sfintei Mucenițe Marina Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinți păgâni. Dar, pe când avea 12 ani, ea a aflat despre Domnul Iisus Hristos: cum S-a întrupat din Preasfânta Fecioară și cum a săvârșit multe minuni, cum a pătimit moarte pe Cruce și a înviat cu slavă. Atunci inima ei cea tânără s-a

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.