Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Hram la Biserica dintre Brazi de la Sibiu

Biserica dintre Brazi din apropierea Pieței Cibin din Sibiu și-a sărbătorit hramul de vară sâmbătă, 29 iunie 2024, de Sfinții Apostoli Petru și Pavel (celălalt hram fiind Sfinții Martiri Brâncoveni). Circa 200 de credincioși, atât din parohie cât și din întreg Sibiul, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 4 preoți: cei

Îngeri și oameni cântă împreună: Hristos a înviat! Jurnal de viețuitor

Îngeri și oameni cântă împreună: Hristos a înviat! Noapte de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Curtea și strada sunt arhipline atât de credincioșii practicanți, cât și de cei ocazionali, veniți doar pentru a lua Sfânta Lumină. În timpul primei părți a slujbei, oficiate pe treptele catedralei de ÎPS Laurențiu și un sobor de preoți,

La cununie, în biserică intră doi tineri frumoși și iese un singur copil: căsnicia! Pr Nicolae Tănase în conferință OTS la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu

„M-am îndrăgostit, ce urmează?” este titlul conferinței susținute de Părintele Nicolae Tănase luni, 8 aprilie 2024, în aula Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, la invitația Organizației Tinerilor Ortodocși din Sibiu (O.T.S.), în cadrul unei serii de conferințe organizate pe durata Postului Mare. Cunoscutul preot a înființat în 1994 Asociația „Pro Vita” de la Valea

Duminica a 17-a după Rusalii, a Cananeencei: O, femeie, mare este credința ta!

În duminica a 17-a după Rusalii, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în bisericile ortodoxe se citește pericopa evanghelică referitoare la minunea pe care Mântuitorul Iisus Hristos o săvârșește asupra fiicei unei femei de alt neam – o cananeeancă, socotită ca fiind nevrednică de atenția celor din poporul ales. Însă Hristos, după ce îi testează răbdarea,

Frica de Domnul e începutul înțelepciunii, dar Iubirea desăvârșită alungă frica. Pr Hristofor Bucur de la Mănăstirea Poiana Brașov a conferențiat la Asociația Kyrios. VIDEO

Părintele Arhim. Hristofor Bucur, starețul Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din Poiana Brașov, a vorbit despre Frica de Dumnezeu ca început al înțelepciunii într-o conferință susținută joi, 21 decembrie 2023, la sediul Asociației Kyrios și al Centrului Educațional Vobiscum din Brașov (strada De Mijloc nr. 45). Intitulată „Frica. Nuanțe și înțelesuri duhovnicești”, conferința inimosului duhovnic cu

Primiți colinda? Seara de Crăciun din 2023 e una a Cântecelor pentru Pace cu Vlad Pârău. VIDEO

Muzica Folk abordează teme precum dragostea, iubirea de natură, de poezie, de comuniune, precum și mesaje civice sau de protest, dar are prin definiție o atitudine anti-războinică. De aceea am intitulat seria de emisiuni muzicale ca fiind a Cântecelor pentru Pace. Deoarece unde este război Muzele tac și în loc de cultură și spiritualitate domnesc

Cerul, Codrul și Pârăul
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.