Îngeri și oameni cântă împreună: Hristos a înviat! Jurnal de viețuitor

Îngeri și oameni cântă împreună: Hristos a înviat! Noapte de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Curtea și strada sunt arhipline atât de credincioșii practicanți, cât și de cei ocazionali, veniți doar pentru a lua Sfânta Lumină. În timpul primei părți a slujbei, oficiate pe treptele catedralei de ÎPS Laurențiu și un sobor de preoți,

Dr Mircea Pușcașu de la Bucovina Profundă, în dialog cu Av Florentin Țuca la podcastul Pe Drept Cuvânt: Noi, ca neam, suntem o înlănțuire de bunici. Până la Decebal sunt 40 de bunici și ultima verigă din lanțul ăsta ești tu. VIDEO

După ce l-a avut invitat pe avocatul Dr. Florentin Țuca în podcastul său „Dialoguri la Marginea Lumii”, a fost rândul medicului Mircea Pușcașu să participe la podcastul juristului, „Pe Drept Cuvânt”. În dialog cu Florentin Țuca, Mircea Pușcașu a vorbit despre revoltele pe care le simțim în tinerețe, despre nevoia noastră de sens (ca semnificație),

Euro-deputatul polonez Ryszard Legutko, două minute de adevăr în Parlamentul UE: Lipsă de reprezentativitate, impunerea de proiecte nevotate de nimeni, ocolirea răspunderii, promovarea agendei Stângii radicale. Numiți-o cum vreți, dar Democrație nu este!

Profesorul universitar, scriitorul și filozoful Ryszard Antoni Legutko, deputat în Parlamentul U.E. din partea partidului „Lege și Justiție” din Polonia, a ținut recent (mai 2023) un discurs în plenul forului comunitar, acuzându-i pe euro-parlamentari de lipsă de reprezentativitate reală, lipsă de răspundere, dezinformare, minciună chiar, iar pe deputații partidelor de stânga, de intoleranță și ipocrizie,

Crucea de Lorena, care se găsește pe steagul Slovaciei și pe stema Ungariei, crucea celtică, crucea ierusalimiteană, Inima lui Iisus și mai multe simboluri catolice, etichetate mincinos drept embleme naziste de niște verificatori factuali de extrema stângă din Franța

Un website francez „împotriva propagării urii pe Internet”, care pretinde că inventariază simbolurile „extremei drepte”, a enumerat mai multe simboluri catolice tradiționale, inclusiv diferite forme de cruci și „Sfânta Inimă a lui Iisus” alături de simboluri naziste bine cunoscute, informează Breitbart.com. Site-ul francez Indextreme, care militează „împotriva urii” pe Internet, susține că urmărește „să observe,

Menaj în trei sau în câți vrei: Facebook, presat de asociații din SUA să oficializeze relațiile poligame între utilizatori. Reacția lui Toma Caragiu. VIDEO

Mai multe asociații solicită Facebook să integreze în platformă relațiile „poliamoroase”. Cererea se referă la situația amoroasă pe care și-o pot declara utilizatorii de Facebook, în prezent limitată la o (singură) persoană, informează BFMTV.com. Veți putea în curând să afișați pe facebook lista soților, soțiilor, concubinilor sau concubinelor dumneavoastră? Aceasta este, în orice caz, cererea